Dacopatologie la G.D. Iscru: istoria cum i-ar fi plăcut să fie, nu cum a fost

Am arătat într-un articol anterior cum istoricul G.D. Iscru, căzut din păcate în patima dacomaniei, prezintă nişte ipoteze, mai mult sau mai puţin credibile, drept certitudini.

Mai departe, analizându-i broşura „Geto-dacii, naţiunea-matcă din spaţiul carpato-danubo-pontic„, voi arăta modul în care această patimă întunecă integritatea ştiinţifică.

Iscru nu-mi pare un om rău intenţionat. El nu cred că are/a avut ceva de câştigat prin promovarea acestor teorii.  Nu face o industrie din asta ca Roxin, iar Soros nu dă bani pentru promovarea dacopatiei.

Aşadar, probabil e vorba doar de patima cauzată de naţionalism.

Nu cred că el ne minte. Cred că el SE minte. Mai întâi pe el însuşi, aliniind percepţia realităţii la aspiraţiile proprii privind trecutul pe care şi-ar fi dorit să-l avem. Apoi nouă ne spune adevărul, aşa cum s-a autosugestionat că ar fi.

Dealtfel, îi bănuiesc de acest gen de comportament pe majoritatea dacopaţilor, care nu sunt rău intenţionaţi. Ei îşi iubesc ţara. Doar că o iubesc până acolo încât nu mai disting adevărul de minciună. Alţii pur şi simplu vor să-şi fabrice origini nobile şi importanţă cosmică (doar în Bucegi e peştera energetică, sala proiecţiilor, din opera de ficţiune „Viitor cu cap de mort” semnată Radu Cinamar – un simplu roman, o ficţiune, care s-a transformat în delir colectiv, nu degeaba i se zice dacomanie).

Una dintre metodele folosite de Iscru (pe lângă prezentarea ipotezelor ca certitudini, după cum scriam mai sus) este „paraşutarea” informaţiei în text. Temerar. Fără reţineri. Hodorong-tronc! O aruncă din zbor şi trece mai departe.

Aşa de pildă, aflăm că unitatea culturii materiale (şi spirituale?)  implică şi unitatea de limbă:

„Oricum, şi în epoca Bronzului, continuând în epoca Fierului mai ales, societatea din amintitul spaţiu ne apare ca o unitate mai strânsă sub aspectul culturii materiale şi spirituale, ipso facto sub aspectul unităţii limbii, chiar dacă pentru acele timpuri îndepărtate limba nu ne este consemnată în vreun izvor. Logic, un etnos vorbea o limbă a lui. Limba face parte dintre fenomenele «duratelor lungi» şi chiar dacă unitatea limbii geto-dace ne este consemnată destul de târziu în izvoarele scrise, aceasta nu înseamnă, nu poate însemna că nu se vorbea cu mult timp înainte; evident, cu unele deosebiri regionale, dialectale chiar.”1

Sublinierile cu negru îi aparţin autorului. Cea cu roşu, mie, veţi vedea mai încolo de ce.

Îmi place tare acel „ipso facto” – implicit, înţeles de la sine. O sintagmă latinească şi demonstraţia-i gata. Te pui cu „ipso facto”?

Carevasăzică, unitatea culturii materiale şi spirituale implică unitatea limbii? Dacă avem cu toţii mall-uri, biserici gotice (mai ales în Ardeal la noi), castele şi televizoare fabricate de aceiaşi producători, şi noi şi englezii sau francezii, adică în bună măsură avem unitate de cultură materială şi spirituală, avem şi unitatea de limbă? Suntem un etnos? Zău?

În privinţa unităţii de cultură materială să zicem că sunt dovezi arheologice, dar spirituală? Cât poate aduce la lumină arheologia din cultura spirituală, afară poate de artele plastice şi eventual arhitectură? Mă rog, să zicem că vorbim despre decoraţiuni pe obiecte de uz gospodăresc, arme, haine şi harnaşament pentru că mult mai mult nu au avut dacii, dacă le-au avut şi pe-alea.

Muzică şi dans aveau, o ştim de la greci, probabil şi literatură orală, dar pe astea nu le-a adus la viaţă arheologia şi nu s-au păstrat.

Observaţi demonstraţia vechimii limbii unitare geto-dace: e consemnată târziu unitatea lingvistică, „dar asta nu înseamnă, nu poate însemna că nu se vorbea cu mult timp înainte„. Beton, cine-l poate contrazice? Nu avem niciun fel de dovezi, dar asta nu înseamnă, nu poate însemna că nu …

Iscru susţine monoteismul dacilor deşi el însuşi aminteşte despre relatarea lui Diodor din Sicilia privind-o pe zeiţa Hestia cu care Zamolxis ar fi intrat în legătură şi care i-a dat legile pentru poporul său, susţinând că, „după tradiţia geto-dacă, aceasta va fi fost o regină zeiţă.2

Viitorul anterior este utilizat de obicei de istorici pentru a „emana” fabulaţii, ipoteze personale cu totul nedemonstrate – îl foloseşte şi Hadrian Daicoviciu tot scriind despre daci, dar el precizează că este vorba despre o formă de ficţiune istorică, adică ne spune că descrie lucrurile cum bănuieşte/intuieşte că ar fi fost, dar nu are dovezi.

În „România literară” (nr. 16 din 2002), lingvista Rodica Zafiu critică utilizarea viitorului anterior, probabil fără să aibă habar despre broşura lui Iscru, în maniera următoare, care se potriveşte ca o mănuşă:

„Se întîmplă totuşi ca în limbajul jurnalistic actual să apară din cînd în cînd forme de viitor anterior: cu inerenta preţiozitate a formulării, adesea chiar în construcţii ambigue şi discutabile.”

Tot dna. Zafiu precizează că viitorul anterior este şi o formă de prezumtiv. Dar probabil mulţi cititori nu percep caracterul de prezumţie al construcţiei utilizând acest timp verbal, motiv pentru care şi este utilizat – pentru a formula o presupunere lăsând cititorului neavizat impresia de certitudine, de adevăr profund.

Iar Iscru presupune la viitorul anterior că Hestia ar fi fost o regină-zeiţă pentru a pune în acord atestarea documentară a unei alte zeităţi dacice pe lângă Zamolxis (de către Diodor din Sicilia sau Siculus) cu teoria sa privind zeificarea eroilor dacici (precum marii preoţi Deceneu, Comisicus, Zeuta)  pe modelul sfinţilor la creştini3 – la această tradiţie se referă mai sus. Zeiţa mentionată de Diodor „va fi fost” şi ea o regină zeificată şi gata: problema-i rezolvată!

Contrar celor vehiculate pe site-uri daciste, textul lui Diodor (Bibliotheca historica, 94.2) nu afirmă că Hestia ar fi fost o regină ci doar că a fost o zeiţă:

„Thus it is recorded that among the Arians Zathraustes claimed that the Good Spirit gave him his laws, among the people known as the Getae who represent themselves to be immortal Zalmoxis asserted the same of their common goddess Hestia, and among the Jews Moyses referred his laws to the god who is invoked as Iao. They all did this either because they believed that a conception which would help humanity was marvellous and wholly divine, or because they held that the common crowd would be more likely to obey the laws if their gaze were directed towards the majesty and power of those to whom their laws were ascribed.”

Iscru nu mentionează dar au mai avut şi zeiţa Bendis. Potrivit lui Hadrian Daicoviciu, care nu acceptă nici identitatea dintre Zamolxis şi Gebeleizis4, îl mai venerau şi pe Ares.

Iscru merge chiar mai departe la vale pe panta delirului naţionalist – mistic:

„Dar zeul lor, adevăratul lor zeu, Dumnezeul lor în fond (căci îl putem nume astfel), în afara căruia geto-dacii nu mai recunoşteau altul era (cum o spunea Herodot!) nu avea chip de om, nu fusese niciodată om, ei închipuindu-şi-l sub forma Cerului senin, a Infinitului, cel fără început şi fără sfârşit, creatorul ne creat. Acesta era esenţa şi simbolul dreptei credinţe a geto-dacilor, ortodoxia lor ancestrală, dreapta lor credinţă cu mult anterioară noii învăţături creştine – nu o rea credinţă, o «păgânătate»! – transmisă mai târziu românilor, care le-au fost urmaşi.”5

Fenomenal cum poate fanatismul naţionalist să distorsioneze judecata unui om, fie el şi istoric! Te lasă mască – dacii erau ortodocşi, înainte de Hristos! 

Uită că drept-credincioşii daci, care ne-au transmis ortodoxia, practicau sacrificiul uman – curat dreaptă credinţă, nu „păgânătate”! Plus că îşi ameninţau zeul cu săgeţi, îndreptate spre cer, pe furtună – o spune tot Herodot. 

Nu mai vorbim că, după unele surse precum Menandru sau Heraclid din Pont, drept-credincioşii noştri strămoşi erau şi poligami!

Are şi Herodot în Cartea a V-a din Istorii un text care-mi pare neclar atât în engleză, în forma găsită online, cât şi în română, în crestomaţia* alcătuită de Iscru. Despre tracii care locuiesc „mai sus de crestonai” scrie că sunt poligami, ba mai mult, că practică şi sacrificiul soţiei preferate la moartea soţului. Nu-mi e clar ce înseamnă „mai sus de crestonai”. Crestonia era în nordul Greciei actuale. Deci dacă „mai sus de” înseamnă pur şi simplu la nord de Crestonia, ar putea intra aici şi geţii, căci Herodot îi considera pe geţi un neam tracic şi se aflau la nord de Crestonia. Pe de altă parte, asta ar putea însemna şi vecinii cei mai apropiaţi ai crestonailor, spre nord (sau se referă la altitudine?).

Mai departe, Iscru reia şi mai explicit delirul creştinismului geto-dac:

„Între elementele din parc şi «Coloana infinitului» se interpune, ca un detaliu târziu, frumoasa Biserică a dreptei credinţe, ortodoxă adică, şi ea parcă răsărită din pământ şi legate de el prin rădăcini adânci. Ea ar putea reprezenta, ar putea simboliza «altoirea» noului creştinism pe creştinismul ancestral al geto-dacilor.”6

Revenind asupra limbii, Iscru reia demonstraţia prin afirmaţie a unităţii de limbă, pe modelul despre care am scris mai sus:

„Limba geto-dacilor, limba unică pe care izvoarele o surprind destul de târziu, a fost o realitate istorică  legată organic de etnosul acestor locuri. Într-o lume a naţiunilor nu se poate vorbi decât despre o unitate etno-lingvistică – temelie a oricărei naţiuni. Înainte de a fi surprinsă în izvoare limba unică a geto-dacilor, unitatea lor etnică şi unitatea culturii materiale sunt atestate de cercetări arheologice. Unitatea limbii este implicită!7

Exclamaţia din final nu este decât o repetare în română a sintagmei „ipso facto” pe care am ironizat-o mai sus. Nu mai vorbim că a descrie lumea antică drept o lume a naţiunilor mi se pare exagerat.

Nu neg existenţa naţiunilor în lumea antică: concepţia lui Lucian Boia potrivit căreia n-au existat naţiuni până la revoluţia franceză este marxistă. Au existat naţiuni şi naţionalisme şi în Antichitate, şi în Evul Mediu. Cel mai simplu mod pentru cititor de a verifica această afirmaţie este consultarea excelentului articol despre naţiune de pe wikipedia în engleză, articol cu bibliografie bogată.

Nu neg nici posibilitatea ca geto-dacii să fi reprezentat o naţiune, măcar după Burebista, deşi sunt opinii că ei nu erau decât tracii de pe actualul teritoriu al României (dacii în Banat şi Ardeal, geţii în Muntenia, Dobrogea şi Moldova). Dealtfel, Herodot spune clar că geţii erau traci.

Totuşi: pe vremea geto-dacilor, o lume a naţiunilor? Pare o exagerare: mai degrabă, o lume a triburilor!

Mai departe, Iscru cade în păcatul uriaş al dacopaţilor: negarea romanizării!

Şi în ce manieră:

„(…) urmând teza încă dominantă în istorigrafia noastră, aceea a «descendenţei» limbii române din limba latină, aceasta din urmă fiind considerată mai veche şi diferită de limba geto-dacilor, ar trebui să-i considerăm pe aceştia ca pe un unicat în istorie, «excepţia de la regulă»: un popor întreg, o mare natiune a antichităţii, pe un spaţiu atât de întins şi frământat, pur şi simplu, la un moment dat, şi-a abandonat limba vorbită de peste 10 (zece) secole!8

Am arătat pe larg în articolul „Dacomania nu salvează România, ci teoria Roesleriană” falsitatea acestor argumente.

Dacii nu au fost nicio excepţie de la regulă, deoarece nu există regula, este o invenţie. Dacă geto-dacii nu s-au romanizat, iar noi suntem urmaşii lor, de ce ne numim români? De ce un neam care a fost doar cucerit de romani, fără a se fi romanizat, şi-ar fi schimbat numele după acela al cuceritorilor, după ce aceştia s-au retras?

Dacă geto-dacii nu puteau să-şi abandonze limba „dintr-o dată” (nu a fost dintr-o dată!), ce s-a întâmplat cu geto-dacii din afara teritoriului României? Că erau daci şi în Galiţia, şi în Panonia. În Bulgaria erau tracii înrudiţi. Unde sunt vorbitorii de tracă din Bulgaria?

La fel, unde sunt galii? În cel mai puternic centru celtic, Galia, actuala Franţă, ei au dispărut: bretona e adusă de emigranţi din Britania, nu provine din limba galică vorbită pe continent şi oricum era vorbita doar în Bretania.

Am scris mai sus că cele 10 secole de limbă geto-dacă sunt o simplă ipoteză, singura dovadă invocată de autor fiind aceea că limba face parte dintre fenomenele „duratelor lungi”.

Sugestia din citatul de mai sus este caracterul eronat al tezei conform căreia latina ar fi mai veche şi diferită de geto-dacă. Ţine de delirul dacist conform căruia dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă sau limbi apropiate, eventual latina trăgându-se din dacă.

Iscru e totuşi istoric: doar sugerează, nu îndrăzneşte să afirme, iar în finalul lucrării revine oarecum asupra afirmaţiilor dacopate şi precizează că, totuşi, n-a exclus romanizarea „în limite rezonabile”9

Şi totuşi, cum să îndrazneşti aşa o sugestie, când tu însuţi incluzi în crestomaţia din finalul lucrării fragmente din Ovidiu în care poetul precizează, clar ca lumina zilei, că limba localnicilor geto-daci şi limba latină nu erau doar distincte, ci neinteligible reciproc?

Cum mai îndrăznesc dacopaţii să sugereze că Traian nu avea nevoie de translator pentru a vorbi cu dacii (ceea ce am arătat aici că NU rezultă din scenele reprezentate pe Columnă), când avem poeziile lui Ovidiu:

Nu mă pot înţelege la vorbă cu sălbaticii de aici

„În jurul meu glăsuiesc numai graiuri tracice şi scitice”

„Nu e însă nimeni pe aici căruia să-i recit poeziile mele;
Nimeni care să asculte cu urechile lui vorbe latineşti

„Ţinutul acesta se află sub polul cel îngheţat
Nu mă chinuieşte atât clima mereu friguroasă
şi pământul veşnic ars din pricina gerului alb,
nici faptul că barbarii nu cunosc limba latină
iar limba greacă a fost învinsă de limba getică.”

„Eu sunt aici barbarul, căci nu sunt înţeles de nimeni:
când aud vorbe latineşti, geţii râd prosteşte.

Eu însumi am impresia că m-am dezvăţat de limba latină;
căci am învăţat să vorbesc limba getică şi sarmatică.10

Toată această abundenţă de dovezi incontestabile că latina şi limba vorbită de geţii din Dobrogea erau limbi distincte şi câtuşi de puţin reciproc inteligibile, nu-i tulbură pe dacopaţi. Ei adoptă cea mai sigură soluţie – politica struţului: le ignoră!

Aşadar, dragi compatrioţi dacopaţi, dacă nu acceptaţi că geto-dacii s-au romanizat, având în vedere dovezile incontestabile că nu vorbeau aceeaşi limbă sau o limbă asemănătoare cu latina, nu vă rămâne decât o singură concluzie: geto-dacii nu sunt strămoşii noştri!

Personal, nu cred asta: eu cred că cei de pe teritoriul fostei Dacii romane, precum şi cei din Muntenia cucerită ulterior de Constantin cel Mare şi aflată sub influenţa bizantină (romană) până la aşezarea slavilor în Balcani, s-au romanizat!

După ce, contrazicând corpul lucrării, în ultimele rânduri ale acesteia, dl. Iscru concede că romanizarea totuşi a avut loc, fie şi „în limite rezonabile”, cum am arătat mai sus, în postfaţă o ia de la capăt. Vorba lui Reagan: there he goes again!

De data asta, prezintă activitatea fructuoasă a lui Gheorghe Gabriel, prezentat ca principal animator al Societăţii ştiinţifice „Getica”, societate care a editat revista „Getica”. Dar dl. Gheorghe Gabriel este inginer, absolvent de petrol şi gaze Ploieşti! 🙂

De la înălţimea calificării sale de inginer petrolist, dl. Gheorghe Gabriel susţine o teză revoluţionară:

„Pornind de aici, ca şi de la cazul mai concret al studierii francezei vechi, dl. Gh. G. lansează o ipoteză nouă, chiar din titlul unui studiu: româna străveche = indo-europeana comună.” (…)

În fond, dl. Gh. G. îşi focalizează întreaga discuţie pe neputinţa romanizării prin limbă a geto-dacilor în timpul stăpânirii romane asupra unei părţi a Spaţiului dacic. Pe baza argumentelor aduse deja de autor se degajă puternic concluzia privind întâietatea etno-lingvistică a Spaţiului dacic faţă de idiomurile din Peninsula Italică.” (…)

Se poate, mai degrabă, vorbi – continuă dl. Gh. G. – despre o dacizare a Italiei, căci pe la 1400-1000 î.e.n., după ce în spaţiul dacic înflorise civilizaţia bronzului şi se trecea la «vârsta fierului», priscii latini* abia pătrundeau în Italia, în valuri succesive, venind de la Dunărea de jos, aducând cu ei limba din care se va compune mai târziu latina clasică.11
___________
*protolatini

Despre scrierea geto-dacică, Iscru are o demonstraţie în spiritul celor de mai sus. La fel ca şi în cazul limbii, scrierea geto-dacică, având un strămoş mai bătrân decât Sumerul în tăbliţele de la Tărtăria, pare să fi dispărut fără urmă, iar această dispariţie, ca şi aceea a limbii, se înscrie în rândul fenomenelor „de necrezut”: 

„Tăbliţele de la Tărtăria, descoperite în 1961, pun la modul foarte serios problema  unei scrieri locale în spatiul geto-dac, o scriere mult mai veche decât cea sumeriană (…) Să se fi pierdut, ulteriori, tradiţia unei scrisori (sic!) locale şi geto-dacii să fi acceptat cu atâta uşurinţă alfabetele vecinilor? De necrezut! Desigur, ne trebuie dovezi. Monumente de limbă, de scriere, de alfabet. Până atunci însă, ipotetic şi logic cel puţin – considerăm noi – trebuie admisă scrierea proprie la geto-daci.12

În lumea antică, numeroase popoare au produs lucruri de necrezut, unele declarate minuni ale lumii antice. La strămoşii noştri daco-geţi însă, lacunele sunt de necrezut.

Nu avem niciun fel de dovezi că au avut scriere proprie, dar logic trebuie să admitem că au avut! După logica dacopată, poate.

Dacă ne uităm la vechimea care le este atribuită şi la apartenenţa la cultura Turdaș-Vinča,, constatăm cu usurinţă că tăbliţele de la Tărtăria au fost produse de o populatie pre-indoeuropeană, conform chiar Marijei Gimbutas, atât de apreciată de dacopaţi. Deci, tăbliţele nu au fost produse de strămoşi ai dacilor, existând o discontinuitate clară de cultură materială şi spirituală, constatată arheologic, între autorii tăbliţelor şi geto-daci, care erau indo-europeni (dealtfel, şi câteva mii de ani distanţă!).

Dar dacomaniacii utilizează selectiv argumentul unităţii de cultură materială şi spirituală, pe care am văzut-o mai sus invocată pentru a demonstra unitatea de limbă. Dar când unitatea lipseşte şi apare discontinuitatea, ne facem că nu vedem şi atribuim tăbliţele de la Tărtăria tot … dacilor.

Pe lângă cele de mai sus, Iscru comite o eroare regretabilă pentru un istoric: declară Dacia ultimul teritoriu cucerit de romani!13 În realitate, după cucerirea Daciei, Traian a mai cucerit Armenia, Mesopotamia şi Nabatea.

Mesopotamia nu a fost cucerire durabilă, Armenia a tot schimbat stăpânii, însă Nabatea a fost păstrată timp de secole, inclusiv în perioada bizantină.

________________________
1G.D. Iscru, Geto-dacii, naţiunea-matcă din spaţiul carpato-danubo-pontic, ed. Casa de editură şi librărie «Nicolae Bălcescu», Bucureşti, 1995, p. 21
2Ibidem, p. 28
3Ibidem, pp. 35-36
4Hadrian Daicoviciu, Dacii, Editura pentru literatură, s.l., 1968, pp. 194-196
5G.D. Iscru, Geto-dacii, naţiunea-matcă din spaţiul carpato-danubo-pontic, ed. Casa de editură şi librărie «Nicolae Bălcescu», Bucureşti, 1995, p. 36
6Ibidem, p. 49
*culegere de texte
7Ibidem, p. 41
8Ibidem
9Ibidem, p. 84
10Ibidem, pp. 103-105
11Ibidem, pp. 146-148
12Ibidem, p. 42
13Ibidem, p. 71

Până la urmă, gura păcătosului adevăr grăieşte …

Cu ocazia dezbaterii moţiunii de cenzură, Grindeanu a spus de la tribuna Parlamentului ce m-am abţinut să scriu chiar pe şleau zilele trecute: Vreau sa-i felicit pe colegii din Ardeal!. A recunoscut implicit ceea ce până acum n-a avut nimeni curaj să spună cu voce tare.

Conflictul din PSD, în care practic PNL şi USR l-au sustinut pe Grindeanu, a semănat mai mult a conflict politic Regat – Austro-Ungaria. Este adevărat că majoritatea parlamentarilor PSD din fostele teritorii austro-ungare au votat până la urmă moţiunea.

Dar tot de acolo a venit şi cea mai mare susţinere pentru Grindeanu şi cele mai intense proteste împotriva înţelegerii cu UDMR.  Au fost voci naţionalist şovine ale românilor din Ardeal, şi din PSD şi din PNL, făţarnice pe deasupra în condiţiile în care susţin sus şi tare că ei cu ungurii se au ca fraţii.

Câtă mitocănie la Grindeanu să felicite doar colegii din Ardeal! Alin Văcaru, deputat de Gorj, care n-a semnat moţiunea, n-a pupat felicitări de la el! E bine de reţinut pentru alţi politicieni din Regat!

Am remarcat pe activenews şi avertismentul lui Ioan Aurel Pop, pe care-l respect enorm, la adresa politicienilor de la Bucureşti (implicit la adresa lui Dragnea). Mi-ar fi plăcut să-l aud la fel de incisiv la adresa concetăţenilor săi din fosta Austro-Ungarie precum Sabin Gherman şi mulţi alţii, atunci când pe noi, regăţenii, ne jignesc în fel şi chip. Poate nici asta nu face bine ţării şi unităţii nationale, domnule Pop!

 

Criza din PSD, relaţiile interetnice şi relaţiile inter-regionale din România: se au românii din Ardeal ca fraţii cu ungurii?

Până la urmă, această criză din PSD, conflictul Dragnea-Grindeanu, se dovedeşte utilă: mulţi şi-au dat arama pe faţă! Parcă nicicând, noi românii nu am lăsat ca acum să cadă măştile şi nu ne-am trădat în asemenea măsură hidoşenia sufletească, într-un interval de timp atât de scurt.

Băsescu şi-a descoperit xenofobia, cu totul ascunsă până acum! „Pretinul” lui Orban, omul care l-a ţinut 7 ani în funcţia de şef al promovării culturii române pe H.-R. Patapievici, un extremist românofob, preşedintele lui Liiceanu, editorul şi promotorul lui Boia, noul Roller, preşedintele care a pus ţara la picioarele multinaţionalelor, ambasadelor şi organismelor financiare internaţionale, încât şi ungurii ştiu că a distrus-o şi i-au spus-o, acest om e oripilat de steagul secuiesc! Freamătă de patriotism!

Sabin Gherman, sătulul de România, tremură de grija ţărişoarei, la un pas să fie invadată de tancurile ruseşti care aşteaptă doar semnalul lui Dragnea!

Culmea, maghiarii, fraţii lui ardeleni, erau cât pe-aci să obţină câteva concesii de la politicieni regăţeni (ptiu! ptiu! ptiu!), ba chiar tocmai din „odiosul” Teleorman, iar românii din civilizatul şi tolerantul Ardeal multietnic, care se au ca fraţii cu maghiarii cică, au sărit ca arşi!

Iar Sabin Gherman nu protestează, nu zice nici pâs în apărarea minorităţii maghiare, cel puţin până la această oră!

Un politician PNL pune muzică patriotică în Parlament!

Liberalul ardelean româno-maghiar Ludovic Orban acuză PSD că trădează România, totul pentru o zi liberă, o cârpă albastră şi câteva plăcuţe în plus! Când s-au vândut şi se vând pe nimic toate activele româneşti, de stat sau private (pământul!), nu se vindea România!

Când se poza ambasadorul american cu acelaşi steag, mucles!

Toţi europeiştii, #rezistenţii, toată coloana a cincea, trupele de stradă neocoloniale camuflate ca protestatari, regimentele sub acoperire din presă, votanţii DNA, s-au trezit la strigătul de luptă: Dragnea vinde ţara! Cui? Ungurilor! 

Şi nu s-au sfiit s-o spună chiar cu subiect şi predicat (sinistrul CTP de pildă, fostul angajat al lui Adrian Sârbu, acuzat de evaziune fiscală şi crime împotriva umanităţii), într-o ţară de mult vândută şi cu ridicata şi cu bucata, în care acest gen de discurs era până ieri demonizat. 

Deşi până acum ni s-a transmis pe toate căile că românii din fosta Austro-Ungarie se au ca fraţii cu ungurii, iar toate neînţelegerile din zonă sunt incitări ale miticilor, cu această ocazie noi, regăţenii, constatăm cu stupoare că acordul pentru satisfacerea câtorva cerinţe mai degrabă simbolice ale minorităţii maghiare a provocat aproape o revoluţie în Ardeal – şi în PSD şi în PNL. Şi dacă nu s-a ajuns la mişcări de stradă e datorită grabei nejustificate cu care Dragnea şi Tăriceanu au capitulat în faţa unei isterii xenofobe.

Mai grav din punctul meu de vedere este faptul că povestea asta cu frăţietatea româno-maghiară din Ardeal nu am receptat-o doar din partea unora ca Sabin Gherman sau în general din partea presei, ci şi din partea românilor ardeleni din Bucureşti (sunt o grămadă), oameni obişnuiţi pe care îi cunosc personal.

Păi fraţilor ardeleni, dacă vă aveţi ca fraţii cu ungurii, de ce v-au supărat aşa de rău steagul secuiesc sau ziua liberă pentru maghiari pe 15 martie, plăcuţele şi utilizarea limbii maghiare în mai multe localităţi? Nişte cerinţe, dacă e să fim sinceri, mai degrabă moderate şi cu caracter simbolic!

Deşi aveţi reputaţia că aţi fi „dintr-o bucată”, cumva minţiţi când spuneţi că nu există probleme interetnice în Ardeal? 

Când ne faceţi xenofobi sau şovini pe noi, regăţenii, nu cumva doar aruncaţi vina pe alţii ca să puteţi proiecta voi o falsă imagine de europenism şi toleranţă?

Vă făliţi atâta cu influenţele austro-ungare, vă pute Teleormanul, dar cei mai îndreptăţiţi a se revendica de la aceste rădăcini austro-ungare sunt ungurii înşişi, care nu au probleme şi comunică foarte bine cu politicieni regăţeni, fie ei şi din Teleorman.

De fapt, ceea ce ar trebui să vă îngrijoreze şi pe noi ne doare, este că în ultimul timp, mulţi politicieni regăţeni comunică parcă mai bine cu colegii lor de etnie maghiară la care găsesc deschidere spre dialog, bune maniere şi comportament politic elegant, decât cu voi! 

Dacomania în ştiinţă: cum ipotezele sunt prezentate drept certitudini de G.D. Iscru

Am scris foarte mult pe acest blog despre rescrierea în spirit Rollerian a istoriei poporului român de către curentul al cărui exponent cel mai faimos este Lucian Boia.

Din păcate, există şi celălalt curent, la fel toxic, chiar dacă poate animat de resorturi patriotice – dacomania.

Am mai explicat aici că acest curent nu face decât să legitimeze şi să faciliteze acceptarea inclusiv printre români a falsurilor roesleriene, deoarece acceptă ca valide premisele teoriei roesleriene (imposibilitatea romanizării în 165 de ani) şi doar le reinterpretează.

Acest curent, cunoscut şi ca protocronism, are ca reprezentanţi de frunte oameni ca Napoleon Săvescu sau Iosif Constantin Drăgan, care nu sunt istorici, au doar ca hobby istoria.

Ca urmare, am crezut că nici nu prea există istorici profesionişti care să ia în serios elucubraţiile dacomaniacale. Din păcate am găsit unul: G.D. Iscru.

În „Geto-dacii, naţiunea matcă din Spaţiul Carpato-Danubo-Pontic„, face câteva observaţii corecte privind evoluţia politizată a istoriografiei româneşti după 1989, probabil mai politizată chiar decât în perioada regimului Ceauşescu – de fapt, în esenţă este vorba de revenirea la Roller, la anii ’50:

„Cu «scenariştii» şi «regizorii» lui decembrie 1989, şi peste fireasca speranţă şi dorita deschidere spre libertate a forţelor naţionale, s-au năpustit asupra istoriei noastre «caii troieni» şi racolaţii forţelor oculte pe toate canalele de mediatizare pe care şi le-au pus cu grăbire sub control. Şi au început să persifleze şi să minimalizeze momente şi personalităţi cu adevărat reprezentative, să lovească puternic în altele.

Infiltrând instituţii de profil, în anii în care s-au scurs au lipsit tineretul şcolar de un bun manual de istorie, cele tipărite până acum fiind tipărite ca antimanual. Au programat să se facă politică la prima facultate de profil a Ţării.”1

Cartea lui Iscru este publicată în 1995. Chiar mă surprinde că atât de devreme s-a alterat predarea istoriei. Eu am terminat liceul în 1993 şi nu-mi amintesc să fi sesizat propagandă antinaţională în manualele de istorie, dar e posibil să fi apărut în intervalul 1993-1995.

Revenind la rescrierea în spirit Rollerian a istoriei României, fac rămăşag că nu e departe vremea când se va propune reabilitarea lui Roller, susţinându-se că cel puţin parte din ideile sale erau valide şi chiar generoase. La fel au fost încercări de îndulcire a imaginii Anei Pauker, contemporana săracă şi cinstită a lui Roller, victimă a lui Stalin pe deasupra! Am citit asemenea articole, din păcate nu-mi amintesc autorii. Până acum nu ştiu să fi avut succes cu Pauker, dar mai e timp.

Din păcate, doar aici, în introducere nu am nimic a „cârti” despre lucrarea lui Iscru. În rest, felul său de a scrie istorie lasă de dorit. Dacă Boia distorsionează şi dezinformează, cum am arătat în numeroase articole anterioare, nici Iscru nu mi se pare că ar proceda altfel, doar că agenda e diferită.

Foloseşte o bibliografie bogată, dar trimiterile sunt vagi (trimite la lucrări în integralitatea lor) şi adesea în loc să citeze, mai degrabă povesteşte (la fel ca Boia în „De ce e România altfel?„). În privinţa unor pasaje din textul său, nu văd decât trei variante:

A. scrie considerând că publicul cititor este de o erudiţie ieşită din comun şi cunoaşte pe dinafară lucrările la care trimite, ceea ce mi se pare nerealist chiar şi dacă ar fi vorba de profesionişti;

B. consideră că se bucură de o credibilitate de care nimeni nu poate şi nu are dreptul de a se îndoi;

C. distorsionează.

Înţeleg – aşa mi s-a spus – că există o practică a marilor istorici de a nu-şi încărca lucrările cu trimiteri bibliografice şi citate, considerând că reputaţia proprie este garanţie suficientă pentru veridicitatea textului.

Cu toate acestea, nu ştiu dacă Iscru (sau Boia) au atâta credibilitate, mai ales când abordează probleme controversate şi sensibile din punct de vedere politic şi vin cu teorii revoluţionare. Când scrii despre astfel de probleme, cea mai corectă abordare mi se pare să ai o argumentaţie completă, pentru a nu lăsa loc la suspiciuni privind integritatea ştiinţifică.

Mi se pare de manual privind modul de operare al protocronismului felul în care Iscru ajunge să „demonstreze” că ştiinţa geto-dacilor, în speţă cronometria lor, ar fi stat la baza „calculării epocii creştine„, cum se exprimă el, sau mai bine explicat în articolul „Dionisie Exiguul – întemeietorul erei creştine” din Ziarul Lumina, este vorba de cronologia creştină – calcularea anilor de la Hristos şi stabilirea datelor sărbătorilor pascale:

„Aceste cercetări, observaţii şi concluzii pun în mod foarte serios problema legăturilor civilizaţiei geto-dace cu civilizaţiile anterioare, eneolitice şi neolitice, dar şi cu o prioritate ulterioară, daco-romană, în domeniul cronometriei, de importanţă mondială: calcularea epocii creştine – de la Hristos – de către învăţatul daco-roman, cuviosul Dionisie Exiguus (cel smerit) în deceniul 3 al sec. al VI-lea (v. 19 şi 30).

Astronomia fiind un summun al ştiinţei în antichitate, datele şi concluziile de mai sus pun în evidenţă, odată în plus, valenţele civilizaţiei geto-dace.”2

Observaţi mai sus ca trimiteri bibliografice „v. 19 şi 30„.

În lista bibliografică de la sfârşitul cărţii, descoperim că 19 înseamnă „Diaconescu, Mihail, Istorie şi valori, Ed. M.I., Bucureşti, 1994„, iar 30 înseamnă „Nestor – I.P.S. dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în sec. XVII, Craiova, 1983„.

Mihail Diaconescu este scriitor şi istoric literar, Nestor Vornicescu e teolog. 

Carevasăzică, această afirmaţie spectaculoasă, cum că cronologia creştină îşi are originile în cronometria dacică, adică mai pe înţelesul tuturor în calendarul şi astronomia dacică, este argumentată bibliografic cu scrierile unui romancier, critic şi istoric literar şi ale unui teolog! Niciun istoric!

De asemenea, mai citează în lucrare şi din Silvia Păun, arhitect.

Nu zic că aceşti oameni ar fi scris minciuni sau că au greşit, dar mi se pare insuficient, când emiţi teorii atât de spectaculoase, să expediezi argumentaţia cu un „v. 19 şi 30”, 19 şi 30 nefiind nici măcar istorici. Fără să citezi (a citat doar din Silvia Păun) şi să-i dai astfel şansa cititorului, dacă nu-i oferi surse cu credibilitate beton, măcar să-şi formeze o opinie proprie pe baza textului la care te raportezi (nu toţi avem timp liber la discreţie să umblăm din bibliotecă în bibliotecă – de exemplu 19 şi 30 le-am găsit în catalogul online al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti numai la sediul central, respectiv la biblioteca Nicolae Iorga, la ambele fiindu-mi extrem de incomod să ajung).

În citatul de mai sus, Iscru îl prezintă scurt şi cuprinzător pe Dionisie Exiguul ca fiind daco-roman. (I)

În realitate, el apare în izvoarele scrise (Cassiodorus) ca scit.

Este adevărat că acest termen nu mai avea atunci (aproximativ 500 e.n.) un înţeles etnic ci se referea la originea sa din provincia Scitia Minor, denumirea antică a Dobrogei. Putem spune că Dionisie era, probabil, provenit din populaţia locală romanizată, deci probabil de origine geto-dacă.

Dar „probabil” nu-i totuna cu sigur, mai ales că Dobrogea a fost mereu un mozaic etnic.

Oricum, e un motiv suficient de mândrie că mediul monahal dobrogean din acea perioadă (sfârşitul sec. al V-lea e.n.) a putut da un învăţat de calibrul lui Dionisie Exiguul, indiferent de apartenenţa sa etnică, ceea ce confirmă că Dobrogea nu era tocmai o periferie înapoiată a Imperiului Bizantin, cum am putea crede.

O altă idee implicită din acelaşi paragraf citat este aceea că ştiinţa dacică a măsurării timpului a supravieţuit 4 secole de la cucerirea romană şi distrugerea Sarmisegetuzei Regia, până în vremea lui Dionisie Exiguul. (II)

Iscru implică în paragraful sus-citat ideea conservării cunoştinţelor dacice în materie de măsurare a timpului, deşi el însuşi o contrazice prin citatul pe care-l dă din articolul „Stonehenge – Sarmisegetusa. O comparaţie revelatoare” („Arhitectura”, an XXXVI (1988), nr. 5 (243)) de Silvia Păun:

„Distrugând sanctuarele de la Sarmisegetusa Regia şi exterminând pe preoţii astronomi daci, romanii au făcut să se piardă şi tradiţia dacică în măsurarea timpului, care ar fi putut fi de real folos dezvoltării astronomiei şi matematicii universale. Se poate spune că prin demersul lor violent au întrerupt progresele cronometriei (latura practică a astronomiei) pentru 13-14 secole, deoarece adoptarea de către ei a sistemului dacic ar fi făcut inutile ulterioarele sisteme de corecţii calendaristice”.3

Aşadar, Iscru se contrazice pe o singură pagină (pag. 41): tradiţia dacică a măsurării timpului, conform autoarei citate de el însuşi, nu putea să ajungă până la Dionisie Exiguul. Dar să trecem peste asta şi să mergem mai departe cu analiza.

Carevasăzică, avem în sens probabilistic două „evenimente” descrise mai sus: (I) şi (II).

Niciunul dintre ele nu este o certitudine, astfel încât putem spune că probabilitatea fiecăruia este subunitară. Trecem peste faptul că probabilitatea lui (II) tinde spre zero, după cum am arătat.

Cronometria dacică putea sta la baza cronologiei creştine (a inventării noţiunii de „anno domini”) doar dacă ambele „evenimente” se realizează, deci (I) dacă Dionisie Exiguul era într-adevăr daco-roman şi (II) dacă într-adevăr cronometria dacică a supravieţuit 4 secole după cucerirea romană, până la el.

Din câtă teorie a probabilităţilor mai ştiu, avem aici probabilitatea intersecţiei a două evenimente independente (I) şi (II), care se calculează ca produs al probabilităţilor individuale. Întrucât acestea sunt subunitare, probabilitatea intersecţiei evenimentelor este mai mică decât probabilitatea fiecărui eveniment în parte.

De exemplu, dacă sunt să zicem 75% şanse ca Dionisie să fi fost daco-roman şi 50% şanse ca ştiinţa dacică a măsurării timpului să fi ajuns până la el, şansele ca cronometria dacică să stea cu adevărat la baza sistemului „anno domini” sunt de 75% x 50% = 37,5%.

Din păcate, Iscru transformă această înlănţuire de ipoteze posibile într-o certitudine!
____________________________________
1G.D. Iscru, Geto-dacii, naţiunea matcă din Spaţiul Carpato-Danubo-Pontic, Casa de editură şi librărie „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti, 1995, pp. 9-10
2G.D. Iscru, Geto-dacii, naţiunea matcă din Spaţiul Carpato-Danubo-Pontic, Casa de editură şi librărie „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti, 1995, p. 41
3G.D. Iscru, Geto-dacii, naţiunea matcă din Spaţiul Carpato-Danubo-Pontic, Casa de editură şi librărie „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti, 1995, pp. 40-41

Grindeanu, pesedistul favorit al celor care urăsc PSD

OK, orice glumă care durează prea mult îşi pierde hazul. La fel şi l-a pierdut şi gluma cu ocupantul abuziv al palatului Victoria, fostul (din punct de vedere moral) premier Grindeanu. Ba chiar gluma se îngroaşă.

Omul este de o lipsă de caracter, decenţă şi cultură democratică fenomenale. Feciorelnicul Grindeanu, victima lui Dragnea, cum îl vedea Liiceanu (alt mare caracter!) se dovedeşte o fiară politică lipsită de sentimentul ruşinii.

Nu este vorba acum de Dragnea, de mecanismul decizional din PSD sau de calitatea obsedantului program de guvernare (care este pe măsura autorului Vâlcov, adică dezastruoasă – e un material scris de un narcisist cu percepţie de sine hipertrofiată: se reflectă şi în program care este puţin spus aventurist). Poate mă bucur de pildă că impozitul pe venit gândit de PSD nu va fi pus în aplicare sau că nu va mai exista monumentul de megalomanie legislativă numit Codul economic. Dar nu despre asta este vorba acum.

Problema în discuţie în aceste zile este una singură şi e de principiu:

Refuzul unui premier politic de a demisiona, premier căruia coaliţia de guvernare, prin structurile sale abilitate, i-a retras sprijinul şi majoritatea miniştrilor i-au demisionat. Demisia în această situaţie ţine de ABC-ul democraţiei, nu mai vorbim de decenţă.

Este un veritabil puci birocratic. Acceptăm comportamentul politic al unui individ care, speculând deficienţe legislative, nu se dă dus de la guvernare decât cu portăreii?

Mai mult, individul înţelege să trimită la Cotroceni demisiile miniştrilor în momentele şi ordinea dorite de el, ceea ce dacă depăşeşte termenul legal se încadrează lejer la abuz în serviciu, existând în mod evident şi elementul folos necuvenit pentru sine.

Miniştri croiţi dintr-un material uman de mai bună factură – Viorel Ştefan, Tudorel Toader – deşi aflaţi în mod notoriu în conflict cu Dragnea, au înţeles să facă gestul care se impunea în momentul retragerii sprijinului politic. Oameni educaţi şi regăţeni – voi arăta mai jos relevanţa.

Fără unchiul Ilie Sârbu, Grindeanu nu depăşea stadiul de lipitor de afişe cu care s-a lăudat. Din păcate, aşa se promovează în România, nu doar în politică. Este nepotism la propriu în cazul lui. În afară de lipsa de caracter de care a dat dovadă, nu-l recomandă nimic: se exprimă greu şi la fel cum se exprimă gândeşte. Găselniţele administrative de care abuzează nu le-a identificat el, ci păpuşarii care îi trag sforile. Reuşeşte să lege o frază cu efort şi întotdeauna cu grimase. Habar n-are de Constituţie şi îi lipseşte logica (deşi a făcut facultatea de matematică!), de aceea a şi condiţionat în mod stupid demisia sa de desemnarea unui nou premier din partea PSD de către Iohannis, deşi funcţia de premier nu este vacantă!

Tot lipsa de logică l-a determinat să afirme că  „nimeni nu are PSD-ul pe CF. Nici macar dl Liviu Dragnea. Nu e proprietar, nu e in cartea funciara” chiar în timp ce el şi-a trecut se pare guvernul pe CF.

Vrea să îşi facă guvern de cadavre politice, încât şedinţele de guvern vor arăta a şedinţe de spiritism. Mircea Geoană şi Victor Ponta, colegi de guvern? Fraudatul şi fraudulosul1, Pinocchio şi prostovanul2? Mai lipseşte să-l readucă la viaţă pe Năstase, principalul autor al crizei politice perpetue în care se zbate România de vreo zece ani prin decalarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare. Dar de ce nu i-ar lua pe Iliescu şi Roman, din moment ce Ponta e bun şi judecat pentru fapte de corupţie? Se pare că sunt încă verzi, Roman e tânăr tătic! Nu sunt anti-iliescian maladiv, nu mă număr printre cei care din Ilici nu-l scot, dar oamenii ăştia, chiar Ponta sau Geoană, şi-au trăit traiul, şi-au mâncat mălaiul în politică.

Ponta nu era bun de premier că era urmărit penal, cât pe-aci să iasă revoluţie în 2015 să fie dat jos, dar astăzi este bun de secretar general al guvernului, deşi judecat pentru aceleaşi fapte de corupţie?

Parcă-l văd pe Băsescu votând la moţiune pentru Dottore!

Demisionarul fără acordul sau informarea partidului său se întoarce astăzi la putere, tot fără acordul PSD.

Formarea şi supravieţuirea unei echipe de guvernare în jurul acestor personaje expirate ar avea efecte devastatoare asupra democraţiei româneşti care şi aşa se degradează pe zi ce trece.  Este preferabilă venirea la putere a opoziţiei. Să-l aducă pe Boc să ne dea ce ne-a mai dat, că ne-a plăcut. E tot din fosta Austro-Ungarie dar măcar are cutia craniană mai bine mobilată!

Grindeanu a dus lucrurile foarte departe, dar nu este primul politician român care a încercat să rămână la putere împotriva propriei coaliţii de guvernare care-l dorea plecat: a încercat-o şi Radu Vasile, un alt român austro-ungar (chiar ei se laudă cu influenţa austro-ungară, aşa că din punctul meu de vedere, sunt români austro-ungari – e mai bine decât să-i fac incorect ardeleni pe toţi când de fapt Grindeanu e bănăţean de exemplu).

La noi în Regat, dacă te dă cineva afară din casa în care te-a invitat, pleci. Se pare că la cei „cu influenţă austro-ungară”, precum Grindeanu sau Vasile, dacă te dă cineva afară, pleci doar scos cu sectoristul3.

Am mai scris si altă dată că la noi, în Regat, un mitocan e doar un mitocan, pe când în Ardeal, orice mitocan e ardelean dintr-o bucată. Se pare că nici bănăţenii nu fac excepţie, că altfel nu îşi aduceau singuri lauda că tot ei sunt „fruncea”.

Iată ce sustinător, ardelean dintr-o bucată, 🙂 „şi-o găsit” Grindeanu: Sabin Gherman!

Şoc! Gherman, sătulul de România , poate cel mai cunoscut promotor român al separatismului ardelean, e lovit subit de grija ţărişoarei! Ca urmare, vede mâna Moscovei în toate acţiunile lui Dragnea!

Bineînţeles, despre pretenţia şefului de cabinet al lui Orban ca România să-şi ceară scuze pentru Trianon nu găseşte nimic de spus! (doar punctez, nu sunt idiot să mă aştept să spună ceva). Dar păzea! Diviziile lui Stalin stau cu motoarele turate la frontieră, gata să se reverse la chemarea lui Dragnea!

Îndemn pe oricine, mai ales pe orice pesedist, mai ales din Regat, să se uite în jur, nu doar în presă: toate persoanele care detestă PSD şi-au descoperit zilele astea dragostea de Grindeanu sau măcar, în acest conflict, îl susţin pe el! Asta spune totul despre Grindeanu! Nu mă refer doar la politicieni sau jurnalişti ci şi la oamenii simpli din jurul nostru – colegi, cunoscuţi, rude!  Ei l-au descoperit cu toţii acum: a produs o „surpriză neaşteptată”, vorba Ralucăi Prună, şi îl plac pentru că face rău PSD, nu din alt motiv!

Să nu îşi imagineze pesediştii că vreunul dintre aceşti cetăţeni „surprinşi pe neaşteptate” de Grindeanu îi va vota la alegerile viitoare, indiferent cine va conduce PSD! Tot ce le place la el este că distruge PSD, asta e „surpriza neaşteptată”. În schimb, cu Grindeanu sau altul asemenea, actualul electorat al PSD nu îi va mai vota!

Un PSD condus de Grindeanu şi de grupările PSD Austro-Ungaria (Sârbu, Rus) nu se va mai diferenţia politic de PNL, adica fostul PDL. Nici măcar de USR! Va promova în mod nelegitim aceleaşi politici, aceleaşi idei, aceleaşi loialităţi, acelaşi discurs (vezi deja sperietoare rusă agitată de Grindeanu!) şi se va prăbuşi electoral. Spun în mod nelegitim pentru că, spre deosebire de PNL care este de fapt fostul PDL, PSD are baza electorală în Regat, nu în fosta Austro-Ungarie unde de 25 de ani obţine rezultate dezastruoase.

Priviţi ce s-a întâmplat cu PNL după fuziunea cu dreapta austro-ungară din România, adică PDL: din două partide mari a rămas doar unul cu scor electoral mai slab decât fiecare dintre partidele care au fuzionat! 

Liberalismul regăţean cu tradiţii de un veac şi jumătate a rămas aproape nereprezentat politic. Electoratul actualului PNL este electoratul predominant ardelean al fostului PDL. Majoritatea simpatizanţilor fostului PNL nu i-au mai votat! Alături de buna guvernare a lui Tăriceanu în 2005-2008, acest vid politic explică probabil şi accederea ALDE în Parlament – o parte dintre foştii alegători PNL au migrat spre ALDE.

Ăsta este viitorul PSD condus de grupările neperformante din fosta Austro-Ungarie!

Regăţenii vor rămâne nereprezentaţi politic, deoarece PSD este singurul partid mare care, măcar aluziv, preia unele dintre ideile cu aderenţă populară în Regat precum independenţa faţă de puterile neocoloniale occidentale sau nostalgia faţă de regimul comunist. Ar mai fi doar ALDE, dar acesta este prea mic, prea legat de persoana lui Tăriceanu şi cu structuri teritoriale slabe. Dar în contextul migrării centrului decizional al PSD spre Austro-Ungaria, are un mare potenţial, rămânând singurul partid parlamentar cu centrul de greutate în Regat.

N-ar fi rău ca pesediştii să-l schimbe la un moment dat pe Dragnea, care neputând fi membru al guvernului propune pentru postul de premier tot felul de obscuri crezând că nu-i pot periclita poziţia în PSD ( a făcut-o cu Grindeanu, a încercat-o cu Shhaideh, oricum o persoană de factură mult mai bună, dar puţin cunoscută, se zvoneşte Birchall).

Dar nu acum şi în niciun caz cu Grindeanu sau cu grupări din fosta Austro-Ungarie de genul Ilie Sârbu sau Rus.

________________________________
1Mă refer la fraudarea alegerilor interne câştigate de Ponta în faţa lui Geoană, conform relatărilor lui Ghiţă, Vanghelie şi Geoană însuşi!
2Iliescu îl dezmierda „prostovanul” pe Geoană parcă prin 2009,  în jurul alegerilor prezidenţiale – o scriu pentru publicul mai tânăr care s-ar putea să nu mai înţeleagă aceste „referinţe culturale”
3Aşa se numea pe vremuri poliţia de proximitate, poliţia locală sau cum i-o fi mai zicând – cei de-un leat cu mine, nu râdeţi că „traduc”! Am constatat că vorbim deja altă limbă decât puştimea de 20 de ani – unii habar n-au ce-i aia „sectorist”, nu ştiu cum îl gratula Iliescu pe Geoană în 2009 şi altele.

Dedicaţie de la premierul Grindeanu pentru PSD şi toată Româniaaa!!!

 

 

Noi mistificări pe hotnews: Eugen Istodor, demitizator extraordinaire!

Site-ul hotnews nu se dezminte ca una dintre cele mai nocive entităţi din media românească.

După ce au publicat un articol în care incită la dezbinarea românilor din diferite provincii istorice precum acesta şi l-au promovat intens pe Rollerică Boia,  acum îl promovează pe un cetăţean pe numele lui Eugen Istodor, demitizator extraordinaire. Cică ar fi scriitor. Sau ziarist. Mă rog. Ziarist nu pare, după calitatea documentării privind Tropaeum Traiani, despre care voi scrie mai jos.

Două zile la rând, în 30 şi 31 mai 2017, în rubrica „haute culture” de pe hotnews (o rubrică „demitizatoare” de reeducare globalistă şi antiromânească), cetăţeanul în cauză, absovent de litere (nu istorie) din câte văz, s-a apucat el să demitizeze monumentul triumfal roman de la Adamclisi, Tropaeum Traiani în data de 30 mai 2017 şi a doua zi să deplângă soarta crudă a complexului rupestru de la Basarabi. Ambele vestigii istorice importante din zona Dobrogei.

De unde diferenţa de tratament? Vedem mai încolo.

Monumentul de la Adamclisi, demitizat de Istodor, nu era deloc mitizat: numai cine nu s-a interesat sau nu a vrut, nu a ştiut că monumentul pe care îl putem vedea azi este o reconstituire din anii ’70 a monumentului original, ale cărui ruine sunt şi azi în parte gazduite de muzeul de la Adamclisi, iar o altă parte sunt rămase pe loc. Din câte am retinut, o metopă de la Adamclisi se găseşte şi într-un muzeu din Turcia, dusă acolo înainte de 1877.

Monumentul vizibil azi este alcătuit din plăci susţinute de un schelet metalic interior (nu e zid plin) sub care se află încă ruine ale monumentului roman (nicidecum get, trac sau persan! My God, de unde le scoate Istodor?).

Lucrurile astea nu le-am aflat cu google şi nici pe wikipedia, ci mergând într-o excursie organizată la Adamclisi în care am beneficiat de prezentarea facută de un muzeograf (din care doar mică parte am reţinut). Evident, jurnalistul Istodor nu a făcut acest demers şi fie nu a discutat cu niciun specialist, fie în mod deliberat nu scrie adevărul.

Vestigiile romane de la Adamclisi, în original, pot fi vizitate la muzeu (există în apropiere şi vestigiile oraşului Civitas Tropaensium). Fotografiile mele de la muzeu aici: album muzeu Adamclisi.

Monumentul de la Adamclisi nu este vreun mit sau înşelăciune, cum sugerează demitizatorii. Nimeni nu a sustinut vreodată că ce se vede este altceva decât o reconstituire, că ar fi monumentul original. 

Aflăm de la numitul Istodor că

Ceausescu&Protocronismul l-au facut Monument Triumfal. Anul 1977 al reconstituirii.”

Habar n-ai, Istodor: este indubitabil, 100% un monument triumfal. Se păstrează în muzeu cea mai mare parte din TROFEUL ROMAN pe care îl puteţi vedea, reprodus, în vârful monumentului. Este acesta:
Fragments of the original Roman trophy on top of Tropaeum Traiani monument (109 AD)
Copia pe care o puteţi vedea în vârful monumentului este aceasta:
Untitled
Comparându-le, observaţi că, acolo unde constructorul/arhitectul din 1977 nu a dispus de detalii în original (respectiv capul/casca), a lăsat liber: figura din vârful monumentului nu are cap! De fapt, ar fi trebuit să fie probabil o cască. Este structura tipică trofeelor, care apare şi pe columnă, cum puteţi vedea aici.
Scuturile au fost deduse din fragmentele existente în muzeu (se văd cele două, în stânga mai bine şi în dreapta mai puţin – partea de sus s-a pierdut) şi din alte monumente similare.
Aşadar, copia realizată pe vremea lui Ceauşescu a tratat cu seriozitate adevărul istoric reprezentat de originalul disponibil în muzeu şi constructorul nu a adăugat de la el, acolo unde nu a cunoscut originalul! 

Ca să apreciaţi stupizenia profundă a articolului excretat de Istodor, citez tot pasajul cu protocronismul:

Ceausescu&Protocronismul l-au facut Monument Triumfal. Anul 1977 al reconstituirii. Suntem in plina dictatura a lui Ceausescu si, mai ales, in plin protocronism. Ce-nseamna dictatura? Un intreg sistem social-politic in slujba unui grup/familii. Ce este protocronismul? Un profesor universitar Edgar Papu, printre altii, a inventat radacinile geto-dace unice, curate ale romanilor, si a creat premizele false de inrudiri ale lui Nicolae Ceausescu. Cu Burebista, Decebal, Mihai Viteazu si ceilalti eroi ai istoriei romanesti. Scopul? Nicolae Ceausescu este si el unic si singurul fiu al patriei ales sa ne conduca. „

Carevasăzică, protocroniştii ceauşişti care susţineau rădăcinile pur geto-dace ale românilor, au construit un monument fals pe care l-au atribuit romanilor, când de fapt monumentul original putea fi chiar geto-dac sau trac, conform lui Istodor! 🙂

Acest gen de reconstituiri l-au practicat si bulgarii (poate şi alţii, eu despre ei ştiu din propriile călătorii), încă fără să cunoască atâtea detalii despre monumentele reconstituite: cetatea Ţareveţ pe care o vedem azi la Veliko Târnovo e aproape integral reconstituită, mai ales Turnul Negru prin anii 1930 si catedrala din vârful dealului pe vremea lui Jivkov.

Un exemplu de triumf al dictaturii personale, că tot se plânge Istodor de legătura dintre Tropaeum Traiani şi dictatura ceauşistă: biserica mănăstirii Curtea de Arges a fost distrusa in totalitate de arhitectul regelui Carol I (se mai vad niste resturi in parc).

Asta este ce a mai rămas din ADEVĂRATA mănăstire Curtea de Argeş:
Fragmente de istorie

Cea pe care o vedem azi este construita in jur de 1880 de Carol I si utilizata abuziv ca necropola regala. De aceea a fost respinsa candidatura acestui monument la statutul de patrimoniu UNESCO.

În articolul următor din 31 mai 2017, Istodor deplânge, pe bună dreptate, soarta complexului rupestru de la Basarabi, aflat se pare în continuă degradare.

Dar dacă facem o comparaţie cu articolul defaimator despre Tropaeum Traiani, alt monument dobrogean din apropiere, pe care Istodor îl prezinta în mod fals ca putând fi persan, get sau trac, nu pot decat să îmi pun întrebarea: de ce diferenţa de tratament?

Poate pentru că vestigiile de la Basarabi atestă prezenta altor populatii pe teritoriul Dobrogei, precum bulgari sau vikingi, pe cand Tropaeum Traiani e un martor tacut al razboaielor daco-romane, adica al istoriei romanilor?

Având în vedere şi spaţiile largi acordate de hotnews lui Boia, nu pot să nu suspectez o agendă globalistă care promovează discontinuitatea românilor pe aceste meleaguri (Basarabi) şi marginalizează, defăimează, un monument legat de etnogeneza poporului român.

Dacă regimul Ceauşescu, în mod condamnabil, a tratat (poate!) diferit cele două, lăsând (poate!) în paragină bisericuţele rupestre de la Basarabi, nici Istodor nu face altfel, doar ca la el s-au schimbat „favoriţii”: romanii au cazut in dizgratie!