Minciunile „demitizatoare” ale lui Boia şi Sabin Gherman – moldovenii s-au simţit cuceriţi de Mihai. Alte uniri. „Planus Dacicus”.

Nu am nimic împotriva demitizării, dacă se bazează pe adevăr. Dar demitizările mincinoase, precum cea la care munceşte Boia, nu sunt demitizări ci mitizări. Boia construieşte mituri calomnioase privind istoria românilor, face afirmaţii care pot fi demontate cu uşurinţă prin simpla lectură a cronicilor, a lucrărilor lui Dimitrie Cantemir sau ale unor autori străini.

Nu sunt mândru că sunt român. Nici ruşinat. Nu sunt unionist pasional. Prea mulţi dintre compatrioţii noştri ardeleni îmi par nişte îngâmfaţi de peste Carpaţi, iar „fraţii” din R.S.S. Moldovenească parcă mai degrabă s-ar uni cu ruşii decât cu noi, deşi, ce-i drept, majoritatea care l-a votat de Dodon cuprinde şi populaţia rusofonă şi votanţi din Transnistria.

Asta nu înseamnă ca trebuie acceptate minciunile unuia ca Boia, minciunile Roesleriene sau dacopate doar pentru a legitima Republica Moldova, Regiunea Autonomă Maghiară sau chiar Ardealul autonom.
Am scris o seamă de articole în care, uneori fără să-l numesc, am demontat minciunile lui Boia. Iată câteva din ultimul an, probabil sunt mai multe pe care le-am şi uitat:

Atestare documentară a Herăstrăului, 1718

Când pareidolia înlocuieşte metoda ştiinţifică: dacă istoria se bazează doar pe lingvistică, rezultatele sunt aberante (I)

Pareidolia în ştiinţă: istoria bazată pe lingvistică (II)

Mic site de propagandă iredentistă maghiară ştiinţifică şi demitizatoare

Dacomania nu salvează România, ci teoria Roesleriană

Ianache Văcărescu despre latinitatea limbii române

Românii şi Islamul I

Dimitrie Cantemir despre continuitate

Despre limba moldovenească – există sau nu?

În toate aceste articole am scris despre conştiinţa naţională românească la moldoveni – perfect conştienţi că sunt români, despre conştiinţa unităţii naţionale şi a latinităţii limbii, în perioade cu mult anterioare formării natiunilor moderne din sec. XIX – dogmă de care se leagă Boia pentru a susţine că moldovenii (din republică) n-ar fi români.

La fel, am combătut unele falsuri Roesleriene pe care, deşi nu le-am regăsit sustinute explicit în opera lui Boia, el fiind specializat în istorie modernă şi contemporană din câte am observat, plutesc cumva printre rânduri.

Cred că a venit timpul să intru în amănuntele demitizărilor boiste. Iată ce afirmă în „De ce e România altfel?” despre unirea lui Mihai:

„De aceea «unirea» lui Mihai Viteazul e doar o «traducere» în termeni moderni a unor realităţi medievale care n-aveau nimic în comun cu spiritul naţional. Moldovenii (boierii, desigur, ei alcătuiau ţara politică) n-au avut de fel atunci sentimentul unei eliberări sau al unei uniri; s-au văzut pur şi simplu cuceriţi. După cum nici muntenii nu porniseră la luptă cu idei unificatoare.”1

Ce-i drept, în „Istorie şi mit în conştiinţa românească”, Boia citează „Istoria românilor …” a lui Iorga pentru susţinerile de mai sus. Recunosc că nu am citit-o. Dar l-am citit pe Miron Costin, născut în 1633, nu aşa departe de evenimentele despre care scrie. Trebuie să fi cunoscut personal moldoveni care au trăit cucerirea lui Mihai sau pe urmaşii direcţi ai acestora, aşa încât, din punctul meu de vedere, este mai credibil decât Iorga, nu mai vorbim de Boia.

Şi totuşi, iată cum scrie Miron Costin despre Mihai:

” Domnŭ era atuncè la munteni de curundŭ Mihai-vodă, acel vestit între domni, încă bine neaședzat după moartea Mihnei-vodă. Vădzindŭ țara cuprinsă de turci, singur au năzuitŭ la Bator, domnul Ardealului şi au trimis soli și la împăratul némțăscŭ, dîndu-i știre că, cuprindzindŭ Sinan-pașea Țara Muntenească, prea lesne va putea să supuie și Ardealul.”2

„Acel vestit între domni” nu s-ar zice că reflectă prea multă ură din partea unei ţări ocupate cum se presupune că ar fi fost Moldova de către Mihai.

Iată ce rezistenţă „îndârjită” i-au opus moldovenii:

„Așè-l pripise Mihai-vodă de aproape pe Ieremie-vodă, cât niște haiduci pedestri, cu câteva cară, pre urma lui Ieremiei-vodă, i-au agiunsŭ fruntea oștii a lui Mihai-vodă și au stătut haiducii la războiŭ, apărându-se câteva ceasuri. Ce dacă s-au mai înglotitŭ oaste de-a lui Mihai-vodă, i-au spartŭ pe haiduci, pre Jijie, la un sat anume Verbie, unde stă o movilă mare peste trupuri, apoi de Ieremiia-vodă făcută. Și era așea de groaznic Mihai-vodă și vestit de războaie în toate acéste părți, cât îndată ce au sosit la Suceavă, i s-au închinat și cetatea Sucevei și a Neamțului, la cetăți puindŭ oșteni de ai sei pedestrași. Singurŭ nici cu atîta n-au vrut să hie, ce de la Suceavă au purces gonindŭ pre Ieremie-vodă și pre Simion-vodă păn la Hotin.”3

Deci nici măcar nu se poate spune că Mihai a cucerit cetăţile Sucevei şi Neamţului, căci ajuns în faţa Sucevei, i s-au predat ambele (deci cetatea Neamţului i s-a predat înainte ca Mihai să ajungă cel puţin acolo cu armata, nu a fost nici măcar vreo tentativă de asediu).

Moldoveanul Costin îl laudă în continuare pe cuceritorul Mihai:

„Zac. 10. Scrie Hronograful, leșescŭ că așè era de vestit Mihai-vodă și la leși, cît Țara Podolii fiindŭ de lége de suptŭ ascultarea patriiarhului de Țarigrad, ca și noi, pe acéle vremi avîndu mare zarvă și price cu papiștașii pentru lége, aștepta cu bucurie pre Mihai-vodă să vie, știindu-l de o lege cu dînșii, să i se închine toți podolénii.4

Carevasăzică, Mihai a cucerit Moldova, dar Podolia (provincie în nord-estul Moldovei, actualmente în Ucraina) îl aştepta ca eliberator. El era perceput ca un mare principe şi războinic ortodox, podolenii de credinţă ortodoxă sperând să-i elibereze de polonezii catolici. Până la urmă n-a fost să fie, iar marea putere ortodoxă care a făcut-o a fost Rusia.

Costin notează despre Ieremia Movilă suspiciunea ce plana asupra lui că a fost mituit de turci cu 40000 de galbeni şi promisiunea de domnie ereditară pentru a continua războiul cu Mihai, antrenându-i  şi pe aliaţii săi polonezi:

„Zac. 14. Împărățiia Turcului avîndu treabă tot cu némții pentru Crăiia Ungurească, bucuroasă era că să sfădéște Ieremia-vodă cu Mihai-vodă. Așea s-au tras cuvântul pănă astădzi, cum să fie trimis cu taină 40.000 de galbeni de aur la Ieremie-vodă, să facă oști asupra lui Mihai-vodă și diresă, ce-i dzicŭ ei atșirif, de domniie vécinică lui și seminții lui.”5

Ieremia Movilă, gonit de Mihai şi readus de poloni, nu e văzut de Costin ca un eliberator, ci mai degrabă ca un trădător al cauzei creştine, după cum nici Mihai nu e văzut ca un cuceritor, ci ca un erou, poate nu atât dintr-o perspectivă naţională cât creştină şi anti-otomană.

Nu doar că Mihai nu este perceput ca un cuceritor, dar nici Unirea nu moare cu el: învingătorul Ieremia Movilă (învingător cu mâna marelui hatman polonez Jan Zamoyski) îl impune pe tronul muntean pe fratele său, Simion Movilă, acceptat iniţial de boierimea munteană sătulă de războaie:

„Să urâse munténilor cu domniia lui Mihai-vodă, totŭ cu oști și războaie. Ce, după fuga lui Mihai-vodă, trei dzile după războiŭ, au ședzutŭ domnii, Ieremiia-vodă si Simion-vodă, cu Zamoyschii pre loc, pănă au început a veni toți boierii Țărâi Muntenești și slujitorii, priimindŭ pre Simion-vodă domnŭ cu giurămîntŭ. Și au mărsŭ și Ieremie-vodă pănă în București și au aședzat la scaun pre Simion-vodă, frate-său, lăsindu-i și Zamoyschii 3.000 de oaste leșască cu Ianŭ Potoțchii, starostele de Cameniță.”6

Din păcate, movileştii nu sunt Mihai, iar Simion Movilă, iniţial acceptat, este izgonit în curând (dar ocupă ulterior tronul Moldovei, după decesul lui Ieremia).

În 1611, proaspăt numitul voievod moldovean Ştefan Tomşa al II-lea cheamă în ajutor, împotriva lui Constantin Movilă şi a polonezilor, pe vestiţii capitani ai lui Mihai – „tiranii” care au cucerit Moldova în urmă cu 11 ani:

„Zac. 4. Au prinsŭ veste Ștefan-vodă îndată de léși că vin și au strînsŭ și elŭ oastea țărâi toată. Și să prilejise atuncè sosiți și niște slujitori de a lui Mihai-vodă, căpitanii lui cei vestiți, neputîndŭ a lăcui, după moartea lui Mihai-vodă, în Țara Ungurească, chemați pre cărți de Ștefan-vodă, anume Mârzè și Ghiețè și Racè cu câțva oameni.”7

Pentru moldoveni nu era nimic excepţional în cucerirea tronului de către un muntean, care dealtfel se pare că a pus pentru scurtă vreme un locţiilor, un oarecare „domnişor” Marcu – vodă8.

Implicarea muntenilor în problemele dinastice moldoveneşti datează dinaintea lui Ştefan cel Mare. Prima menţionată de cronicarii noştri (Ureche) este legată de luptele dintre fiii lui Alexandru cel Bun – Ştefan  şi Iliaş, în 1433:

„Scrie létopisețul nostru cestu moldovenescu, că dacă au fugit Ștefan vodă la munténi de nevoia frăține-său, de acolo luundu ajutoriu de oaste, au venitu spre țară, unde i-au ieșit înainte frate-său, Iliaș vodă, la locul ce să chiamă Lolonii. Și dându războiu, birui Ștefan vodă pe frate-său pe Iliaș vodă și-l goni din țară și apucă Ștefan vodă scaunul.”9

Deci Ştefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, a fost primul domn moldovean pus de munteni, în 1433.

Chiar marele Ştefan a fost pus pe tron de munteni în 1457. Cred că asta o ştie toată lumea, dar totuşi îl citez pe Ureche:

„Acest domn, Ștefan vodă, după doi ani a domnii lui Pătru vodă Aron, rădicatu-s-au de la Țara Muntenească cu multă mulțime de oaste muntenească și din țară adunați și au intrat în țară. Și silind spre scaunul Sucévii, i-au ieșitu inainte Pătru vodă Aron pe Sirétiu, la Doljăști, la tină, și s-au lovitu în zioa de joi mari, aprilie 12, și înfrânse Ștefan vodă pe Aron.”10

După cum Mihai a cucerit Moldova la 1600, Ştefan a cucerit Muntenia în 1472:

„Și intrându Ștefan vodă în Țara Muntenească, să gătiia de războiu Radului vodă. Ci văzându Radul vodă că nu-i va putea sta împotrivă, în 18 ale lui noemvrie au dat dosul cu oastea sa și s-au dus la scaunul său, la Dâmboviță. (…)

Și într-această lună 23 au încunjurat Cetatea Dâmbovița și într-acéia noapte au fugit Radul vodă din cetate, lăsă pre doamnă-sa Mariia și pre fiica sa Voichița și tot ce au avut și s-au dus la turci. Iară Ștefan vodă, miercuri 24 ale aceștii luni au dobânditu Cetatea Dâmbovița și au intratu într-însa și au luat pre doamna Radului vodă și pre fiică-sa Voichița și o au luat-o luiși doamnă și toată avuțiia lui și toate veșmintele lui céle scumpe și visteriile și toate steagurile lui. Și acolo s-au veselit trei zile și décii s-au întorsu înapoi la scaunul său, la Suceava, dându laudă lui Dumnezeu. Iară pre Basarabă vodă l-au lăsatu domnu în Țara Muntenească și au domnit o lună.”11

Deci în 1472 Ştefan cucereşte reşedinţa lui Radu-vodă, cetatea Dâmboviţei (care nu e localizată cu certitudine) şi îşi impune propriul domnitor în Muntenia. Iată o altă unire.

Ureche relatează despre rudenia dintre Petru Şchiopul al Moldovei şi Mihnea Turcitul din Ţara Românească, care în 1586, cu doar 14 ani înaintea unirii lui Mihai, ţin un fel de „şedinţă comună de guvern”, adică un fel de chiolhan considerat suficient de important pentru a-şi găsi locul în cronică, urmat în 1587 de o nuntă:

Împreunatu-s-au Pătru vodă cu nepotu-său, Mihnea vodă, domnul muntenescu, ficiorul lui Alixandru vodă, la satu la Bogdănești pre Prut, avgust 15 zile, amîndoi cu curte multă și cu gloate mari și s-au ospătat împreună cu mare cinste.(…)

(…), în luna lui iunie, Pătru vodă făcu nuntă nepotului său, Vladul vodă, ficiorul lui Miloș vodă, de au luat fata Mircii vodă și au chiematu la nuntă pre Mihnea vodă, domnul muntenescu. Nuntă domnească au făcut cu multă chieltuială și jocuri și mulți din vecini au venitu, de le-au înfrumusețat masa. Această veselie au fostu în Tecuciu.”12

În 1586-1587, existau deci contacte apropiate şi relaţii de rudenie nu doar între cei doi voievozi din Moldova şi Muntenia, ci şi între curţile lor.

În preajma anului 1600, ideea unirii plutea în aer. Voievozii schimbau ţările între ei, se înrudeau.

În Ardeal, Sigismund Bathory visa la o Dacie ungurească sub sceptrul lui – aşa-zisul „planus dacicus” (!) agitat de incultul Sabin Gherman.

Citat de alţi ignoranţi entuziaşti precum acesta.

Sigur că Sigismund a încercat el ceva, doar că „planus” în latină nu înseamnă „plan” decât  în sens geometric sau are înţelesul de „plat”, iar propagandistul maghiar care a inventat termenul fie habar n-are latină, fie ţinteşte snobismul hipsteresc al publicului necunoscător de latină dar sensibil la o denumire pompoasă  (de-aia nici nu găsiţi vreun „planus dacicus” decât pe site-uri româneşti – este o dezinformare care ne ţinteşte pe noi, sau cel puţin pe proştii fuduli dintre noi care se imaginează parte a vreunei elite).

„Planus” din „planus dacicus” e un fel de „furculisionis” al lui Guguliţă – Gherman, ba chiar mai rău, căci cuvântul „planus” există în latină, dar cu alt sens.

Bathory a obţinut – preţul alianţei anti-otomane – vasalitatea lui Mihai.

În viziunea propagandei maghiare, preluată copios de ziarişti români  ignoranţi sau corupţi (mai grav că şi de site-uri aparent onorabile precum descopera.ro), jurământul de vasalitate depus de Mihai echivalează cu o „unire”. Dar Mihai l-a recunoscut de suzeran şi pe împăratul Rudolf. Asta înseamnă că Ţara Românească a făcut parte din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană? Aiureli!

La fel, Ţara Românească şi Moldova au avut vreme de secole acelaşi suzeran – sultanul! Dacă ar fi să judecăm ca propagandistul maghiar care a scornit ideea asta ca să-l defăimeze pe Mihai, ar însemna că ele au fost unite din sec. XV, iar primii unificatori ai românilor au fost sultanii otomani.

Ceea ce a încercat Bathory să facă se găseşte şi în cronicile moldovene – atât a lui Ureche, cât şi a lui Costin.

Ureche vorbeşte, chiar la finalul letopiseţului său, despre o tentativă a lui Aron vodă cel cumplit al Moldovei de a se alia cu Mihai Viteazul:

„Déciia13, cunoscînd Aron vodă că nu va fi pănă în sfârșit bine, că țara scîrșca14, pribégii sta întinați, gândi după toată răutatea ce făcuse, să să curățească și să arate țărâi că nu este den voia lui ce s-au lucratu, ci este din sila turcilor și socoti să să agiungă cu Mihai vodă, carele domniia pre acéia vréme Țara Muntenească, ca să să dezbată de supt mâna turciloru. 15

______

13de aceea

14scrâşnea

Iată deci că, înaintea cuceririi Moldovei de către Mihai, un domnitor moldovean a încercat alianţa anti-otomană cu acesta.

Ureche se referă, fără îndoială, la aderarea lui Aron vodă la Liga Sfântă, alături de Mihai şi la faptul că, asemenea acestuia, pentru a obtine alianţa transilvăneană, a trebuit să presteze jurământul de vasalitate lui Bathory.

La fel ca şi în cazul Ţării Româneşti, vasalitatea de scurtă durata nu a avut nicio urmare practică – Aron a fost înlăturat după un an tot de Bathory, iar succesorul său a fost rapid înlocuit de polonezi cu Ieremia Movilă, care nu a fost interesat de aşa ceva, motiv pentru care, probabil, Mihai a şi cucerit Moldova, loial Ligii Sfinte.

Deci, dacă o vasalitate meteorică înseamnă unire, atunci da, se poate spune că Bathory a fost primul unificator al Ţărilor Române. Dar este bineînţeles fals.

După jurământul lui Aron vodă, Bathory îl destituie printr-un complot, înlocuindu-l cu ţiganul Stefan Răzvan (acelaşi Răzvan din „Răzvan şi Vidra” a lui Hasdeu), după cum aflăm de la Miron Costin:

„Zac. 4. Ține domniia pre atunce la Ardealŭ Bator Jigmontŭ16 și aflândŭ vréme pre voie a supunere țara cătră sine, s-au agiunsŭ cu boierii lui Aron-vodă, carii era de casa lui, că li să urâsă și lor cu faptele lui Aron-vodă, anume Ștefan Radul vornicul și Răzvanŭ hatmanul. Și cu știrea lor au trimis oști Bator și l-au luat pre Aron-vodă cu toată casa lui și l-au dus la sine la Belgrad, unde și s-au fîrșit și viiața. Iară în locul lui pusesă pre Ștefan Radul17 vornicul domnŭ în Suceavă.”18

____________

16Sigismund Bathory

17eroare a lui Costin: Ştefan Răzvan a fost pus domn în Moldova în urma complotului condus de Bathory, nu Ştefan Radu.

În cazul unirii, sau cuceririi Moldovei de catre ardelenii lui Bathory, cum vreti s-o luaţi, boierii au colaborat cu acesta, după cum ne arată Costin, iar asta se întâmpla doar în 1595, cu cinci ani înaintea unirii lui Mihai.

Planul lui Bathory în privinţa Moldovei este în continuare descris de Costin:

„Zac. 17. După acesta războiŭ și pierirea lui Răzvan-vodă, s-au aședzat domniè lui Ieremiei-vodă, fără grije. Nici Bator Jigmontŭ, domnul Ardealului, nu s-au mai ispitit să mai trimațe oști în Muldova, ce avândŭ bănat pre léși de paguba oamenilor săi cu Răzvan, au trimis soli cu jalobă la Rodolfŭ împăratul nemțescŭ, cumnatu-său și la papa de Râm, jeluindŭ de mare pagubă ce i-au făcut léșii în oastea lui, luptândŭ el să dezbată țara de suptŭ mâna turcului, să cuprindză Țara Muldovei, să-i împreune și pre moldoveni cu sine împrotiva turcilor, iar léșii au împiedicat acestŭ lucru, spre scăderea creștinătăției, ce-au aședzat Moldova suptŭ birul turcilor, de suptŭ care bir amu era ieșită țara, cu nevoința lui.”19

Deci, ce să vezi! Parafrazându-l pe Boia,”moldovenii (boierii, desigur, ei alcătuiau ţara politică)”, nu puteau fi atât de şocaţi de cucerirea lui Mihai, de vreme ce au mai avut voievozi impuşi de munteni şi de ardeleni (chiar cu 5 ani înainte). Ba chiar boierii înşişi au fost implicaţi într-un complot pus la cale de Bathory pentru destituirea lui Aron vodă în 1595.

În altă ordine de idei – iată loialitatea occidentală, încă de atunci: pe Aron vodă ungurii l-au înlocuit, dându-le moldovenilor primul şi probabil singurul voievod ţigan, iar pe Mihai l-a asasinat Basta, generalul italian al împăratului Rudolf.

După cum spuneam, ideea unirii n-a murit cu Mihai şi nici cu alungarea lui Simion Movilă.

O altă unire între Moldova şi Ţara Românească a avut loc în perioada 1623-1626 sub Radu Mihnea, fiul lui Mihnea Turcitul despre care arătam mai sus că făcea chiolhanuri cu Petru Şchiopul al Moldovei la Bogdăneşti pe Prut:

„Zac. 9. Radul-vodă domniia aicea în țară la noi, iară feciorul său Alexandru-vodă în Țara Muntenească și la aceasta domniie au făcut şi nunta la Tecuci fecioru-său cu fata lui Scărlet, vestit om între țarigrădéni, la care veselie era adunate doă țări, țara noastră și Țara Muntenească. Scaunele boierilor, din-a-diriapta domnilor boierii de Muldova, iară den-a-stînga boierii muntenești ținea dvorba și așea și căpeteniile de slujitori. Divanuri, case, cerdacuri, anume de această treabă făcute, cu lucrători de îmbe părțile a țărâlor, la satu la Moviléni, în malul Sirétiului, dincoace. Unde și soli streini cu daruri era veniți de la unguri și de la câțva domni den Țara Leșască. Și au trăgănatŭ acéia nuntă pănă a doa săptămînă cu mare petrecanii și bivșuguri.20

Radu Mihnea a avut mai multe domnii şi în Muntenia, şi în Moldova.

De pe wikipedia aflăm că, la plecarea de pe tronul Munteniei pe cel al Moldovei, în 1623, a obţinut numirea fiului său Alexandru Coconul în Muntenia (1623-1627). Astfel,  pe toată durata ultimei domnii în Moldova a lui Radu Mihnea (1623-1626), fiul său a fost domn în Ţara Românească.

Astfel, Radu Mihnea, omul de încredere al turcilor, a realizat în fond mai mult decât Mihai, care a unit toate cele trei principate, dar numai pentru câteva luni. Mai mult şi decât Bathory al lui Sabin Gherman, care nici n-a depăşit măcar stadiul de proiect – „planus”-ul lui Gheman.

De asemenea, chiar fiind domn al Ţării Româneşti, la finele războiului turco-polon din 1620-1621, lui Radu Mihnea i se dă în grijă cetatea Hotinului predată de polonezi, căci Alexandru-vodă al Moldovei era considerat incapabil (a fost dealtfel înlocuit de turci cu Ştefan-Tomşa al II-lea în 1621 – acel Ştefan Tomşa care chemase la un moment dat în ajutor capitanii lui Mihai, după cum am arătat mai sus):

” Apoi, a patra dzi, și léșii, după purcesul împărății, octovrie 6, au ieșitŭ și ei din șanțurile sale cu cazacii, lăsândŭ cetatea Hotinului pre sama Radului-vodă, domnului muntenescŭ, că domnul țărâi noastre, Alexandru-vodă, precum s-au pomenit mai sus, viindŭ la Hotin împărățiia, n-au aflații nemică grijit, nice poduri, nice conace și țara aflându-se fugită și stricată de leși, s-au scârbitŭ pre Alexandru-vodă așea de rău, cât numai era să-l omoară. Ce, l-au scos de la moarte veziriul, iară de urgie n-au hălăduit, că pănă la Hotin, tot au fostŭ legatŭ la puşci în obedzi și toată vremea acéia, cât au fostŭ împărățiia la Hotin, tot au fostŭ la închisoare, pănă la întorsul împărăției spre Țarigrad.”21

În concluzie, letopiseţul lui Miron Costin nu suştine absolut deloc teza că boierii moldoveni s-ar fi simţit cuceriţi: nu doar că imaginea lui Mihai este pozitivă şi a movileştilor mai degrabă negativă, inclusiv a lui Ieremia, cel mai mare dintre ei.

Dar amestecul reciproc – şi în special muntenesc în Moldova – în numirea domnilor era ceva obişnuit, atât înainte cât şi după Mihai Viteazul. Erau relaţii de rudenie, curţile celor două principate – Moldova şi Ţara Românească – s-au reunit în mai multe rânduri, atât înainte de Mihai cât şi după.

Ideea unirii plutea în aer, mai târziu i-au propus-o şi turcii lui Brâncoveanu.

Radu Mihnea şi Alexandru Coconul nu au reprezentat un simplu accident dinastic: pe piatra funerară a lui Radu Mihnea se află stemele celor două principate, iar Radu Mihnea era considerat chiar în epocă voievodul Moldovei şi al Ţării Româneşti, fiul – „coconul” – aflându-se sub influenţa sa.

______________________________

1Lucian Boia, De ce este România altfel?, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013, p. 60

2Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul Ţării Moldovei. De neamul moldovenilor, Ed. Litera, Chişinău, 1998, p. 31

3Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul …, p. 37

4Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul …, p. 38

5Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul …, p. 39

6Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul …, p. 41

7Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul …, p. 47

8Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul …, p. 37

9Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. Minerva, Bucureşti, 1987, p. 24

10Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. Minerva, Bucureşti, 1987, p. 33

11Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. Minerva, Bucureşti, 1987, pp. 40-41

12Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. Minerva, Bucureşti, 1987, pp. 159-160

15Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. Minerva, Bucureşti, 1987, pp. 167-168

18Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul …, p. 26

19Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul …, p. 30

20Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul …, pp. 87-88

21Miron Costin, Viaţa lumii. Letopiseţul …, pp. 80

Anunțuri

One response to “Minciunile „demitizatoare” ale lui Boia şi Sabin Gherman – moldovenii s-au simţit cuceriţi de Mihai. Alte uniri. „Planus Dacicus”.

  1. Pingback: De ce separatiştii şi demitizatorii de profesie au o obsesie – ponegrirea lui Mihai Viteazul. Explicaţia lui Boia. | BlogR Ikonoklast

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s