Unul dintre „triburile pierdute” ale românilor – românii transnistreni. Bolohovenii. Români cazaci şi români sovietici. Edisanul românesc. Uniunea moldo-ucraineană sub Duca-vodă.

Multă vreme, de fapt până de curând, am crezut că Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească a fost doar o entitate artificială creată în cadrul Ucrainei pentru a sprijini revizionismul sovietic interbelic, mai exact pentru a menţine în viaţă visul reintegrării Basarabiei în Imperiul Rus, devenit Sovietic.

La fel, am crezut că Transnistria a fost alipită ulterior Moldovei pentru a modifica în favoarea slavofonilor echilibrul etnic din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, iar ulterior folosită pentru a păstra această ţară pe orbita Moscovei.

Dar cum omul cât trăieşte învaţă, am aflat şi eu că, în realitate, populaţia autohtonă a Transnistriei era românească (moldovenească), cu o densitate mai mare între Bug şi Nistru şi rărindu-se pe măsură ce te îndrepţi spre est, fiind semnalată populaţie românească şi dincolo de Nipru, dar rară.

Ruşii au ajuns la Nistru abia în 1792, prin anexarea Edisanului (sau Ucraina Hanului) în urma Păcii de la Iaşi. Edisanul se afla în partea de sud a ţinutului dintre Bug şi Nistru, de fapt dintre Nipru şi Nistru. Anul următor au anexat şi Podolia, ca şi Ucraina de pe Malul Drept cu ocazia împărţirii Poloniei, preluând astfel şi nordul Transnistriei.

Dacă în Podolia existau ruteni, populaţia Edisanului, rară dealtfel, era tătărească şi românească (dar tătarii au fost izgoniţi după cucerirea ţaristă).

Asta nu înseamnă ca stăpânirea moldovenească se întindea până la Nipru, aşa cum susţin diverşi extremişti care întrec până şi istoriografia perioadei antonesciene, când România ocupa efectiv Transnistria până la Bug.

Extremiştii de azi îl acuză de trădare pe Cantemir pentru că i-ar fi cedat lui Petru cel Mare „teritoriile moldoveneşti” întinse până la Nipru. De exemplu, din ziarul Naţiunea, sub semnătura lui Ion Stoica, aflăm că:

„O parte din istoricii români,în special cei din Republica Moldova,aduc acuzaţii şi mai grave lui Dimitrie Cantemir afirmând că la vremea aceea, Moldova se întindea până la Nipru, «trădătorul Cantemir cumpărând favorurile lui Petru şi intrarea ruşilor în război prin cedarea teritoriilor de peste Nistru», fapt discutabil. Se admite (şi pe deplin întemeiat), că textul tratatului , încheiat cu trei secole în urmă , a fost elaborat de Dimitrie Cantemir şi remis lui Petru I de către trimisul Moldovei Ştefan Luca.”1

Alexandru Boldur clarifică această problemă în 1943, deci în plin regim antonescian. Faţă de susţinerile unui oarecare E. Diaconescu, autor din perioada respectivă (nu ştiu dacă istoric), care argumenta cum că autoritatea moldovenească se întindea mult peste Nistru, Boldur scrie că:

„Domnii Moldovei şi unii boieri aveau peste Nistru proprietăţi asupra pământului cu aşezări omeneşti (sate, oraşe). Aceasta nu înseamnă că ei exercitau pe acest teritoriu şi jus dominii, dreptul public al autorităţii. (…)

Jus Valachium* este un drept, pe care îl respectau ţările străine pentru românii aşezaţi în ele ca un drept consuetudinar**, dar aceasta nu înseamnă, că domnitorii români puteau aplica în ţările străine jus valachium.”2
______________
*cunoscut şi ca jus valachicum
**nescris, cutumiar

Boldur mai invocă cronica lui Miron Costin:

„E suficient să deschidem cronica lui Miron Costin (ed. Kogălniceanu, vol. I, p. 282) şi să citim pasajul cu privire la o înţelegere turco-poloneză din timpul lui Alexandru-Vodă (1620-1621), fiul lui Ilieş-Vodă: Se puneau Semnele hotarelor la câmpii Oziei*, despre Tighina. E clar, deci, pe unde trecea graniţa valahă la începutul secolului al XVII-lea.**”3
______________
*Oceacov
**pe Nistru la Tighina

Dar, dincolo de faptul că, la data anexării ruseşti a Transnitriei sau pe vremea lui Cantemir, autoritatea administrativă a domnilor Moldovei pe malul stâng al Nistrului se rezuma la câteva sate, asta nu înseamnă că nu erau români acolo sau că nu au fost perioade în care situatia a fost diferită.

După cum spunea Ion I. Nistor, „frontiera politică de la Nistru n-a împiedicat pe Români a trece, în scurgerea vremurilor, din felurite nevoi peste ea şi a cuprinde pămînturile întinse de dincolo de acest fluviu, împingând hotarul etnic al neamului nostru departe spre răsărit, pînă la Bug şi chiar dincolo de acest rîu pînă spre Nipru.4

Probabil cea mai veche populaţie românească dincolo de Nistru (la nord) au fost bolohovenii (sec. XII-XIII), care sunt amintiţi în cronici războindu-se cu principele galiţian (cneazul Haliciului) Daniil.

Printre argumentele românităţii bolohovenilor invocate de Boldur şi în general de istoricii români, dar nu numai, se numără:

  • etnonimul, apropiat de acela al românilor (valahi):

„(…) să cauţi o denumire rusească pentru cuvântul «bolohoveni» şi să insişti că el se trage de la numele unei plante, pe când alături, în vecinătatea apropiată, exista un popor, pe care ruşii, ucrainenii şi polonezii îl denumiau valahi şi blahi, (…) e cel puţin bizar.”5

  • toponimia românească în jurul aşezărilor bolohovene;
  • atitudinea binevoitoarea a bolohovenilor faţă de tătari şi ostilă faţă de cneazul galiţian Daniil;
  • atitudinea lui Daniil faţă de bolohoveni, cărora le-a ars oraşele şi le-a distrus din temelii, atitudine atipică faţă de o ţară rusească.

Totodată, Boldur arată că nu exclude originea bolohoveană a căzăcimii, care a avut în perioada sa timpurie legături strânse cu moldovenii, inclusiv conducători moldoveni:

„În lumina acestei ipoteze îşi găseşte explicaţia şi un fenomen pe care demult l-au semnalat învăţaţii ruşi, anume că, cîntecele româneşti, precum şi credinţele populare, obiceiuri şi rituri, au o mare asemănare cu folklorul ucrainean.6

Una dintre excepţiile de la regula frontierei politice de pe Nistru a fost cucerirea moldoveană a Oceacovului (în estuarul Niprului şi Bugului) în 1455 în vremea lui Petru Aron, pe atunci o cetatea nouă fondată de genovezi numită Illex sau Lerici. Întregul episod al cuceririi Oceacovului, numit pe atunci Lerici, este relatat de Ion I. Nistor7 în „Românii transnistrieni„, lucrare publicată la Cernăuţi în 1925 de Institutul de arte grafice şi editura „Glasul Basarabiei” şi inclusă în antologia „România transnistriană” (ed. Semne, Bucureşti, 1996) coordonată de Florin Rotaru.

Pe scurt: fraţii genovezi Senarega construiseră la gurile Niprului şi Bugului (au estuar comun) o fortăreaţă. Printre afacerile fraţilor Senarega se număra şi negoţul cu sclavi moldoveni – sclavia albă ascunsă sub preş sau pur şi simplu negată de neomarxiştii Antifa sau SJW (social justice warrior).

În cadrul acestui negoţ, fraţii Senarega răscumpăraseră 14 moldoveni de la tătari şi cereau pentru ei 3400 de galbeni lui Petru Aron. Cum suma i se păru prea mare voievodului moldav şi prizonierii erau ţinuţi în cetatea Lerici, 60 de români din Cetatea-Albă, travestiţi în pescari, pătrund în cetate şi o cuceresc, prin ceea ce am numi azi o operaţiune de comando.

Cetatea a rămas moldovenească până când a fost luată de han, odată cu Caffa şi Mangopul, în 1475. Dealtfel, şi Caffa era păzită de români. Încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, un oarecare Iacov (Iacobinus Valachus) era tocmit de genovezi pentru paza Caffei.8

Potrivit lui Ion I. Nistor, în vremea lui Ştefan cel Mare, străjerii Caffei, orguxiii, se numeau Radu, Stoica, Dumitru, Stanciu şi erau recrutaţi mai ales dintre moldoveni, dar şi munteni.

Deşi Oceacovul a căzut în mâna tătarilor în 1475, a păstrat populaţia moldovenească. În 1639, călugărul italian Niccolo Barsi de Lucca trece prin Oceacov în 1639 şi atestă prezenţa valahilor printre populaţia din împrejurimi. În 1709, Daniil Krmann, însoţind armata în retragere a lui Carol al XII-lea al Suediei, atestă şi el că Vozia (Oceacov) era locuită mai ales de valahi, apoi de tătari, greci, turci şi că acolo se bea vin valah.9

O altă excepţie de la regula graniţei politice de pe Nistru a fost reprezentată de un hrisov al lui Ioan Vodă cel Cumplit, care în 1574 s-a socotit îndreptăţit să împroprietărească un supus pe malul stâng al Nistrului – documentul se referă la la Oxintia, Malovata, Ocşia, Peştera (pe malul drept) dar şi la un loc pentru patru mori pe malul stâng.10 

Tot Ioan Vodă cel Cumplit numea Transnistria: Ţara noastră dincolo de Nistru a Moldovei.11

Oraşul Movilău, actualmente în Ucraina, a fost fondat de Ieremia Movilă în Polonia, pe o mosie proprie de acolo. Oraşul a devenit un focar al ortodoxiei în Podolia, funcţionând acolo şi o tipografie românească, după spusele lui Alexandru Boldur.12

Legăturile dintre moldoveni şi cazaci sunt bine atestate de cronici, mulţi cazaci fiind de fapt moldoveni, adică etnici români din Transnistria.

Poate nu degeaba numea Ioan Vodă cel Cumplit Transnistria „ţara noastră de dincolo de Nistru a Moldovei” , având în vedere că faimosul Ioan sau Nicoară Potcoavă, atamanul de cazaci, care stăpânea peste Nistru, era fratele lui. Wikipedia îl dă printre conducătorii Ucrainei. Nicoară Potcoavă cucereşte pentru scurtă vreme şi tronul Moldovei (1577), urmat de fratele său Alexandru Potcoavă  (1578), ambii pierzându-şi viaţa odată cu visul tronului moldovean.

Potrivit lui Nicolae M. Popp, în vremea lui Nicoară Potcoavă, 5 din cei 15 comandanţi cazaci ai lui Potcoavă erau români – Toader Lobodă, Martin Puşcariu, Pavel Apostol, Burlă şi Dumitraşcu Raice.13

Grigore Lobodă a fost atamanul cazacilor zaporojeni (1593-1596).

Dănilă Apostol, hatmanul chior, a condus cazacii din stânga Niprului, zaporojeni, deci a fost hatmanul Ucrainei de pe malul stâng (1727-1734).

Notă: a existat şi Ucraina de pe malul drept, sub suzeranitate otomană, care l-a avut hatman desemnat de sultan pe domnitorul moldovean Gheorghe Duca între 1680-1683.

Deşi nu există statistici din acele perioade, prezenţa masivă a etnicilor români printre conducătorii cazaci demonstrează existenţa unor comunităţi româneşti numeroase în actuala Ucraină, nu doar în Transnistria ci şi la estul acesteia.

Gheorghe Duca, în perioada în care a cumulat calitatea de domn al Moldovei cu cea de hatman al Ucrainei de pe malul drept (devenind astfel după protocolul otoman echivalent unui paşă cu trei tuiuri, faţă de două câte aveau de obicei domnii moldoveni şi munteni), a avut curţi la Nemirov pe Bug şi la Ţigănăuca pe vizavi de Soroca.

Dar această „unire” politică a Moldovei cu Ucraina de pe malul drept, care ar justifica afirmaţia rusofobilor zăluzi că Moldova se întindea până Nipru şi Cantemir a trădat, a fost în primul rând o uniune personală, nu administrativă şi statală. În al doilea rând a încetat în 1683, după ce turcii au pierdut la Viena, ocazie cu care au pierdut şi Podolia şi Ucraina de pe malul drept.

Deci, în 1711 când ar fi „trădat” Cantemir, uniunea personală moldavo-ucraineană încetase de mult.

La populaţia românească mai veche se adaugă în Transnistria, aproape permanent, emigranţi. Pare ciudat, dar ţăranii moldoveni şi chiar oieri ardeleni îşi căutau o viaţă mai bună peste Nistru, în Transnistria dar şi mai departe, până în Crimea sau Zaporoje, pe unde se bat acum ucrainenii cu ruşii.

Momente de migraţie mai intensă au fost ocazionate de fuga lui Cantemir sau de domnia lui Duca-Vodă, bănuit chiar că deliberat a dus o politică fiscală insuportabilă în Moldova, pentru a-şi popula noua achiziţie din stânga Nistrului.

Un alt român, Timotei Sgură, dragomanul lui Mazepa (hatmanul Ucrainei pe pe malul stâng), era conducătorul colonizărilor încurajate de Petru cel Mare, înainte de ruptura cu Mazepa14.

Paradoxal, colonizarea românilor peste Nistru nu s-a oprit odată cu anexarea rusească a teritoriului respectiv, ci s-a intensificat.

La finalul războiului ruso-turc din 1735-1739, feldmareşalul Burkhard Christoph von Münnich, aflat în serviciul Rusiei, a luat cu el în retragere 100000 de supuşi turci, probabil moldoveni15.

Iată cum descrie Neculce în Letopiseţ retragerea lui Münnich, pe care îl numeşte ba Minih, ba Meneh, ba Mineh:

„Și atunce, și Meneh au trecut Nistrul în cee parte cu oastea toată. Numai ce au lăsatŭ un ghenăral în Hotin, anumi Levendalŭ, cu 3.000 de oaste. Și pusesă Minih de făcusă tot gauri pe supt cetatea Hotinul, apoi lagumuri, să-l spargă, dar apoi nu l-au spartu. Și atunce, la purcesul lui Mineh, triimis-au de au robitŭ toț oamenii den ținutul Hotinului și di pe marginea Cernăuțului. Și i-au trecutŭ cu copii, cu femei, la Mosc. Și împărțè pre oameni ca pre dobitoaci. Unii le lua copii, alții bărbații, alții muierile. Și-i vindè unii la alțâi, fără leac de milă, mai rău decât tătarâi. Și era vreme de iarnă. Bogate lacrămi era, cât s-audze glasul la cer.”

Este vorba de colonizarea forţată a populatiei moldovene, luată prizonieră, pe teritoriul Rusiei, despre care scrie şi ofiţerul german Trenck. Nu este clar unde au fost duşi, pentru că la data respectivă Rusia încă nu deţinea Transnistria. Probabil în alte părţi ale Ucrainei.

Colonizările au continuat însă şi de bunăvoie, administraţia ţaristă oferind avantaje coloniştilor şi desfăşurând o amplă activitate de propagandă în favoarea migraţiei în Rusia, prin emisari travestiţi în negustori sau calugări.16

La data preluării Ucrainei Hanului (Edisanul) de către Rusia în 1792, în toată provincia nu erau decât 67 de sate, din care 49 erau moldoveneşti şi niciunul rusesc. 17

Ecaterina  cea Mare ar fi numit teritoriul dintre Nistru şi Bug Moldova Nouă şi i-ar fi dat administraţie românească, potrivit lui Nicolae M. Popp18, deşi potrivit altei surse de pe internet (www.romaniancoins.org), asta a fost doar o intenţie, însă s-a renunţat19. Înclin să cred cea de-a doua variantă. Aş fi auzit până acum dacă ar fi existat vreo „Moldovă Nouă” în cadrul Rusiei, înaintea cuceririi Basarabiei. Dealtfel, este confirmată în aceeaşi antologie de Alexandru Boldur, care scrie clar că Moldova Nouă era un plan care nu s-a realizat.20

I-au dus mai departe intenţia sovieticii înfiinţând R.A.S.S. Moldovenească în cadrul Ucrainei în 1924.

Dintre românii sovietici, poate cel mai ilustru este Mihail Frunze, sau Mihai Frunză, născut la Bişkek, Kârgâstan, al cărui tată era un român transnistrean din zona Odesei.

După coloniştii moldoveni, a doua categorie de colonişti români ca importanţă numerică în Transnistria şi în toată Ucraina ar fi fost oierii ardeleni, mai ales din Mărginimea Sibiului, potrivit lui Nicolae M. Popp.21

Adunarea de la Tiraspol din 17 Decembrie 1917 a fost un moment aparte în viaţa românilor transnistreni. Pe lângă faptul că s-au votat reprezentanţi pentru Adunarea Întemeietoare a Ucrainei, s-au luat numeroase hotărâri privind doleanţele românilor din Ucraina.

Cel mai important însă, „valoarea supremă a congresului„, cum scria Onisifor Ghibu, care a participat, a fost „stăruinţa spontană depusă de ţăranii participanţi, de a se declara unirea transnistrenilor cu întregul neam românesc şi hotărî imediat unirea lor cu Moldova, sub care ei înţelegeau, vag, totalitatea românismului.22

Ţăranii transnistreni cereau unirea cu Basarabia, pe atunci încă în cadrul Rusiei (avea să-şi declare independenţa pe 24 ianuarie 1918). Ar fi dus, ulterior, la includerea Transnistriei între graniţele României Mari.

Aşadar, pe drept cuvânt scria Ion I. Nistor în „Aspecte geopolitice şi culturale din Transnistria” (1942) că „administraţia românească de astăzi din Transnistria se poate rezema pe vechi temeiuri etnice, politice si culturale moldoveneşti care merită să fie scoase la iveală.23
______________________

1Ion Stoica, „Moldova acum 300 de ani„, http://www.ziarulnaţiunea.ro, 13 octombrie 2011, <http://www.ziarulnatiunea.ro/2011/10/13/moldova-acum-300-de-ani/>, 10.09.2017
2Alexandru Boldur, Cu privire la istoria Transnistriei. Studiu critic în Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 13
3Ibidem, p.14
4Ion I. Nistor, Vechimea aşezărilor româneşti dincolo de Nistru în: Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 141
5Alexandru Boldur, Românii şi strămoşii lor în istoria Transnistriei în Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 31
6Ibidem
7Ion I. Nistor, Românii transnistrieni în: Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, pp. 75-76
8Ibidem, p. 75
9Alexandru Boldur, Românii şi strămoşii lor în istoria Transnistriei în Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 48
10Ibidem, p. 42
11Nicolae M. Popp, Românii din Basarabia şi Transnistria în: Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 215
12Alexandru Boldur, Românii şi strămoşii lor în istoria Transnistriei în Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 43
13Nicolae M. Popp, Românii din Basarabia şi Transnistria în: Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 215
14Ibidem, p. 217
15Ibidem
16Ion I. Nistor, Românii transnistreni în  Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 96
17Ibidem, pp. 217-218
18Ibidem, p. 218
19Transnistria înainte şi acum, http://www.romaniancoins.org, nedatat, <http://www.romaniancoins.org/rotransnistria2.html>, 10.09.2017
20Alexandru Boldur, Românii şi strămoşii lor în istoria Transnistriei în Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 50
21Nicolae M. Popp, Românii din Basarabia şi Transnistria în: Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 219
22Onisifor Ghibu, Deşteptarea moldovenilor de peste Nistru în Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p.290
23Ion I. Nistor, Aspecte geopolitice şi culturale din Transnistria în Românitatea transnistriană, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, ed. Semne, Bucureşti, 1996, p. 159

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s