Pericol mare pentru Dragnea! La 101 ani, Mihai Şora iese în stradă!

În faţa unei asemenea ameninţări, Liviu Dragnea trebuie să-şi dea urgent demisia din toate funcţiile deţinute! Nu de alta, dar te pomeneşti că înghite gutuia Moş Tăgârţă la miting şi se trezeşte Dragnea acuzat şi de omor din culpă, că doar din cauza lui iese Tutankhamon din sarcofag!

Dacă Oprea a fost acuzat de omor din culpă într-un accident rutier deşi nu era la volan, de ce nu ar fi şi Dragnea acuzat dacă o mierleşte moşu’ la protest?

Tutankhamon ăsta sare în apărarea numitei Nefertiti din Sibiu, zeiţa anticorupţiei şi anticonstituţiei, ceea ce, dacă te uiţi la trecutul personajului Şora, nu surprinde deloc!

În timp ce „o cortină de fier se cobora de-a curmezișul continentului European„, cum spunea Churchill, şi toată lumea bună se îmbulzea, care cum putea, să scape dinspre est spre vest, Şora a fost printre puţinii care au „scăpat” în sens invers, dinspre vest spre est, din Franţa (şi din Partidul Comunist Francez!)1 drept în Ministerul de Externe condus de Ana Pauker (1948-1951)!

Sigur, au mai fost asemenea rarităţi: Dionis Patapievici din Austria la Bucureşti în BNR, Guy Burgess, Kim Philpby.

Să vedeţi la ce persecuţii crunte a fost supus comunistul Şora de regimul comunist, conform unui articol al Ancăi Vancu din Adevărul:

„Tânărul filosof nu percepea niciun pericol din partea noului regim instalat, dimpotrivă. Anii grei de sub ocupaţia germană îi influenţaseră viziunea politică îndreptându-i atenţia către Partidul Comunist Francez, în care îşi pusese, naiv fiind, speranţa şi semnătura. Ajuns în România, vede însă adevărata faţă a comunismului sovietic, mult mai murdară decât cea expusă, în Occident, de propaganda anglo-americană. O deşteptare puţin cam târzie totuşi. E chemat în biroul ministrului de atunci pentru o întrevedere cu însăşi Ana Pauker, care-i rosteşte, ca pe o sentinţă ameninţătoare, viitorul: „Dumneata rămâi aici!“. Şi aici va rămâne până astăzi. Mihai Şora primeşte interdicţia de a mai pleca din ţară. „O tragedie“, aşa cum Mihai Şora a descris, în interviurile de după ’90, imposibilitatea de a se întoarce în Franţa în anul 1948.”2

Vă daţi seama cât a avut omul de suferit! În timp de alte mii erau deposedaţi de tot ce aveau şi trimişi în lagăre, iar milioane de ţărani erau forţaţi să renunţe la tot avutul pentru cooperativizare, lui Şora i-a cerut Ana Pauker să rămână în ţară. Amploaiat în Ministerul de Externe!

Vârsta îi joacă feste virtuosului Şora şi memoria nu-l mai ajută ca pe vremuri. Probabil de aceea afirmă că şi-a dat demisia din guvernul Roman după incidentele din 13-15 iunie 1990, lucru de care nimeni altcineva nu-şi aminteşte în afară de el:

„Contactat de Inpolitics, Petre Roman nu își ascunde uimirea: «Sunt surprins de povestea asta. Nu e adevărat deloc. Dl.Mihai Șora nu a demisionat și nici nu a avut vreo tentativă de a demisiona din guvernul meu, nu știu cum și de unde a putut să apară o asemenea informație. Nu doar că nu a demisionat în semn de protest față de venirea minerilor, dar, dacă vă amintiți, în ziua de 16 iunie 1990, cabinetul meu a emis un comunicat de presă în care, între altele, înfieram extrem de tăios pe vreo patru pagini evenimentele din 13 iunie. Ori, îmi amintesc că dl.Șora fusese acolo, în ședința de guvern, există stenograme ale discuțiilor. Și Pleșu – cel care îl propusese pe Mihai Șora drept ministru, în decembrie 1989 – și Șora au fost oripilați în acea ședință de guvern de ce s-a întîmplat în 13 iunie.
Guvernul respectiv și-a dus integral mandatul pînă la final, în ziua de 28 iunie, cînd a intrat în funcție noul guvern, rezultat din alegerile din 20 mai.
Și eu vă spun cine anume a venit la mine și a spus ”Noi vrem să rămînem în guvern”: domnii Șora și Paul Cornea. ”Am fi încîntați să rămînem în guvern” mi-au spus.
Paul Cornea era un prieten al lui, un fost mare activist comunist, pe care dl.Șora îl adusese în minister ca ministru adjunct.»”3

Mă gândesc că mulţi dintre tovarăşii de idei şi colegii rezistenţi ai lui Şora luptă împotriva ciumei roşii, ori Şora reprezintă forma cea mai pură a ciumei roşii: s-a înscris de bunăvoie în Partidul Comunist Francez. Dar de fapt nu e nimic surprinzător aici: în panteonul site-ului conservator „În linie dreapta” figurează la loc de cinste Monica Macovei, campioana drepturilor comunităţii gay în România. Consecvenţa şi logica nu sunt punctele tari ale acestor fanatici spălaţi pe creier.

______________________________________
1Anca Vancu, „Omul anului 2016“ Mihai Şora, filosoful de 100 de ani cu zeci de mii de fani pe Facebook în adevărul.ro, 31.12.2016, <https://adevarul.ro/cultura/carti/omul-anului-2016-mihai-Sora-filosoful-100-ani-zeci-mii-fani-facebook-1_58665d675ab6550cb8eb7532/index.html>, 24.06.2018
2Ibidem
3inpolitics.ro, CUM SE FALSIFICA ISTORIA: CAZUL MIHAI SORA, ”EROUL” ANTIFESENIST, 25.03.2018, <http://inpolitics.ro/cum-se-falsifica-istoria-cazul-mihai-sora-eroul-antifesenist_18438909.html>, 24.06.2018

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s