Category Archives: Lavinia Mirela Nica

Monştri printre noi

Ne văităm îndeobşte în legătură cu hoţia şi lenea. Astea par a fi principalele racile pe care suntem dispuşi să ni le recunoaştem, poate chiar exagerând. Trăim cu impresia că dacă n-am fi fost corupţi, totul ar fi fost minunat, iar corupţia este principala problemă a patriei noastre.

Iată însă că zilele acestea au ieşit în evidenţă altele mai rele.

Din păcate, monştri demni de filme horror există cu adevărat şi sunt mulţi. Monştri pe dinăuntru, nu pe dinafară. Din păcate, mostruozitatea adevărată, spre deosebire de cea din filme, sălăşluieşte în interiorul şi nu în exteriorul omului.
Câinii vagabonzi nu sunt monştri, sunt doar animale care, lipsite de stăpâni şi trăind liberi în haite, se întorc iată la condiţia iniţială de animale de pradă. Iar prada lor sunt cei mai slabi dintre noi, la fel cum lupul pradă animalele slabe din turme: puii, animalele bolnave.
Cu cât mai multe generaţii succesive cresc liber în haită, fără stăpân, cu atât comportamentul de prădător se accentuează, iar cazurile de copii sau bătrâni vânaţi şi mâncaţi se vor înmulţi.
Printre oameni însă există de asemenea animale de pradă. Se manifestă în multe feluri, unul dintre acestea fiind satisfacerea propriilor pasiuni mai mult sau mai puţin morbide pe seama semenilor, chiar dacă îi terorizează sau ucid.
Unii sunt ucigaşi în serie. Ucid în mod direct. Alţii doar cresc ucigaşi înascuţi cum sunt câinii, scutindu-se cel mai frecvent pe ei înşişi de inconvenientele acestui hobby, precum mizeria din casă sau spaţiul restrâns. Îi cresc pe seama noastră, a tuturor.
Câinele este în mod natural un prădător, ocazional necrofag.
Omul însă nu, cel putin nu de când a depăşit stadiul de vânător-culegător.
De aceea, aceşti oameni sunt monştri.

Îi cunoaşteţi: cuţu e bun, el simte omul. Nu muşcă decât oamenii răi.
Make no mistake about it: adevăraţii monştri nu sunt câinii care vă muşcă, ci ăştia. Monstrul e cel care-l hrăneşte, îl aciuează pe stradă în drumul dumneavoastră şi, după ce copilul dumneavoastră e muşcat, vă spune că a fost vina copilului.

Moartea lui Ionuţ a scos la iveală într-un mod care nu mai poate fi ascuns sub preş monştri precum Kuki Bărbuceanu de la Vier Pfoten, oameni care cred că de vină pentru moartea lui Ionuţ, copilul de 4 ani mâncat de câini, sunt bunica şi, în ultimă instanţă, copilul însuşi, pe principiul îndelung verificat că de vină e victima:

Adultii care au in grija copilul trebuie sa-l protejeze. Copilul nu trebuia lasat nesupravegheat. Putea sa cada in lac sau sa-l atace un dezaxat. Am inteles ca bunica a asteptat 45 de minute, pe banca, pana sa-i caute.

Daca incidentul are loc in spatiu public, adoptatorul e de vina, este raspunderea sa. Daca un om intra intr-o incinta unde se afla un caine agresiv sau nu, raspunderea o poarta cel care a efectuat o patrundere neautorizata. Nu e raspunderea mea daca un om sare gardul si imi intra in curte. A intrat un om neautorizat si la Iovan in casa, iar proprietarul l-a impuscat si nu a patit nimic!

Acest monstru sugerează mai sus chiar responsabilitatea copilului de 4 ani.

Un alt monstru este Lavinia Mirela Nica, de la Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Caleidoscop, care ne anunţă senină că „teoretic trebuia să am grijă de el, practic nu”.

Era o situatie de compromis, primaria stia, dar trebuia sa eliberam locurile. Am inteles ca s-a ajuns la moartea unui copil, dar asta a fost. A fost un accident. Eu am constiinta curata si ma ocup in continuare sa salvez animale.

Deci tipa are dreptate să aibă conştiinţa curată: bietul Ionuţ a fost o victimă colaterală a salvării câinilor. Cu adevărat importantă este viaţa potăilor, iar tipa îşi continuă netulburată activitatea de a lua câini pe semnătură pentru a le da drumul mai apoi.
E liberă ca pasărea cerului, deşi practic a mărturisit în direct că dă declaraţii false la primărie privind câinii pe care-i preia. N-am auzit să fi deranjat-o cineva măcar c-o citaţie, darămite vreun arest preventiv, deşi altfel te trezeşti cu dosar penal penal pentru vreo vorba scăpată la telefon.
Dacă eu m-aş duce să-i trag o palmă Laviniei, probabil aş fi urmărit penal.
Ea este liberă.

Un alt exemplu de pe internet ar fi dezamăgitoarea Roxana Iordache. O mahalagioaică cu blog. Nu merită mai mult decât „marş fă”-ul pe care i l-am transmis într-un comentariu la articolul ei privind moartea lui Ionuţ. Politeţea nu este pentru astfel de oameni.

Marius Marinescu şi Curtea Constituţională, care au invocat, respectiv acceptat neconstituţionalitatea eutanasierii pe motive de drept de proprietate asupra maidanezilor.
Curtea Constiuţională, îi ştiţi, băieţii aia care şi-au băgat picioarele-n noi anul trecut şi au băgat cvorumul în Constituţie, când el era de fapt prevăzut în Legea referendumului, realizând practic, în opinia mea, un fals intelectual.

Invocarea neruşinată a dreptului de proprietate privată pentru a opri eutanasierea maidanezilor e un tertip infantil, dar la Curtea Constituţională pe care o avem/am avut-o, totul e posibil.
Numai un copil ar putea crede că asta este altceva decât un abuz de drept, în condiţiile în care se poate invoca un pomelnic întreg de articole constituţionale în favoarea eutanasierii. Practic, aproape toate articolele de la „drepturi şi libertăţi fundamentale” pot susţine eutanasierea câinilor maidanezi, fiind vorba despre drepturi şi libertăţi ale oamenilor şi nu ale câinilor: dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică, siguranta persoanei, dreptul la ocrotirea sănătăţii, protecţia copiilor şi a tinerilor, precum şi a persoanelor cu handicap sunt tot atâtea obligaţii faţă de cetăţeni pe care statul şi le încalcă lăsând în libertate aceste haite care se întorc, iată, la condiţia iniţială de animale de pradă. Iar prada maidanezilor sunt cei mai slabi dintre noi, ca în cazul lupilor – de aici afectarea drepturilor persoanelor vulnerabile, a copiilor, a infirmilor, a bătrânilor.
Chiar şi din perspectiva dreptului de proprietate susţinerea este aberantă, pentru că aceeaşi logică s-ar putea aplica şi armelor de foc de exemplu, fiind şi acestea letale ca şi câinii. Dreptul de proprietate este îngrădit în unele situaţii.
Dacă interzicerea eutanasierii ar avea vreo bază constituţională reală legată de afectarea dreptului de proprietate asupra câinilor, atunci ar trebui interzisă confiscarea oricăror animale vii sau produse perisabile, niciunele dintre acestea neputând fi păstrate ca atare pe durata procesului.
În realitate, legislaţia prevede pentru aceste situaţii despăgubirea proprietarului în cazul în care dreptatea se dovedeşte a fi de partea lui iar confiscarea abuzivă, situaţie care nu a fost găsită a fi anticonstituţională.
Când toată lumea cunoaşte situaţia acestor câini, invocarea „dreptului de proprietate” al unui eventual proprietar necunoscut care i-ar fi pierdut (60.000 de bucureşteni şi-ar fi pierdut câinele şi aproape niciunul nu reclamă pierderea) este un tertip penibil şi iată, criminal. Sunteţi mânjit de sânge, domnule Marinescu, domnilor şi doamnelor judecători de la Curtea Constituţională.
Sânge de copil, nu de câine, slavă Domnului! Câinii i-aţi salvat, aţi omorât doar oameni (Ionuţ nu este prima pradă a haitelor de prădători care bântuie oraşele noastre, au mai fost câteva raportate şi, aflăm de la legişti, altele care n-au ajuns în paginile ziarelor).